Zinergy

„Comunități mai puternice în tranziția verde: schimb de bune pactici și expertiză România – Norvegia pentru energie curată și renovarea clădirilor”.

Proiect implementat de Freedom House România, în parteneriat cu Centrul Român de Politici Europene (CRPE) și Norsk Energi, susținut cu sprijinul granturilor oferite de Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Proiectul și-a propus să întărească relațiile bilaterale dintre România și Norvegia prin stimularea cooperării și schimbului de experiență între actorii relevanți din ambele țări din sectorul public, mediul privat, experți și comunități locale.

Inițiativa noastră s-a bazat pe trei componente ale tranziției verzi:

  • Îmbunătățirea eficienței energetice în clădirile publice și private prin propunerea de măsuri concrete și elaborarea de propuneri de politici și resurse educaționale pentru schimbarea comportamentului consumatorilor, reducerea consumului, utilizarea sustenabilă a resurselor și scăderea emisiilor.

  • Sprijinirea administrațiilor locale din România în îmbunătățirea gestionării deșeurilor municipale și adoptarea principiilor economiei circulare, prin oferirea de soluții inovatoare în cel puțin 10 zone urbane extinse și promovarea modelelor nordice de bune practici în rândul factorilor de decizie.

  • Identificarea soluțiilor prin care să se extindă folosirea surselor alternative nepoluante de energie precum cea geotermală sau hidroelectrică unde România are un potențial neexploatat.

Proiectul nostru a avut urmatoarele obiective:

 

  • Promovarea clădirilor cu emisii zero prin susținerea a cel puțin 10 administrații și 500 de utilizatori ai clădirilor în vederea adoptării de soluții sustenabile de eficientizare energetică.

  • Valorificarea potențialului geotermal din România prin promovarea extinderii utilizării acestei resurse la scară largă.

  • Furnizarea de politici specifice elaborate de experți prin care sunt oferite soluții sustenabile autorităților locale pentru tranziția către energie verde.

 

Perioada de desfășurare a proiectului

 

Perioada de desfășurare al proiectului este septembrie 2024 – februarie 2025.

Informații suplimentare

 

Pentru mai multe detalii referitoare la cele două Eco Camp-uri, accesați zinergy.ro.

* * *

Proiectul „Comunității mai puternice în tranziția verde: schimb de bune practice și expertiză România – Norvegia pentru energie curată și renovarea clădirilor” s-a desfășurat cu cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar Fund for Bilateral Relations – EEA and Norway Grants in Romania.”

Eco Camp 1

Eco Camp 2

Vizită de studiu la Oslo

Comunicat de presă

București, 24.03.2025

 

Lansarea raportului „ENERGIILE ALTERNATIVE. Un potențial pentru creșterea capacităților de producție de energie termică și electrică”

 

Freedom House România anunță publicarea raportului „ENERGIILE ALTERNATIVE. Un potențial pentru creșterea capacităților de producție de energie termică și electrică”, elaborat de Cosmin Gabriel Păcuraru, PhD. Documentul analizează potențialul energetic al resurselor geotermale și al deșeurilor rezultate din economia circulară, oferind soluții concrete pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor în România.

Raportul a fost realizat în cadrul programului „Comunității mai puternice în tranziția verde: schimb de bune practici și expertiză România – Norvegia pentru energie curată și renovarea clădirilor, cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismul financiar Fund for Bilateral Relations – EEA and Norway Grants in Romania.”

Publicația este disponibilă online și poate fi accesată AICI.