Prevenție Racolare Online

Combaterea dezinformării și racolării pe internet

 Proiectul „Combaterea dezinformării și racolării pe internet” se adresează în primul rând elevilor din ciclul gimnazial. De asemenea, se adresează profesorilor de educație civică și diriginților din școlile din medii defavorizate sau comunități vulnerabile din România. Scopul proiectului este să ofere profesorilor instrumente inovatoare de alfabetizare media, pentru a-și sprijini elevii în dezvolatera rezilienței la dezinformare și racolare online.

Proiectul presupune realizarea unui manual digital aplicat, accesibil, și instruirea a 12 profesori, care la rîndul lor vor instrui elevii din școlile în care activează. Manualul este redactat de specialiști în domeniul justiției, comunicării și traficului de persoane. Manualul poate fi folosit ca o importantă sursă de informație în redactarea planurilor de lecție pentru elevi de gimnaziu.

Manualul a fost redactat conform sugestiilor primite de la profesorii implicați în proiect. Aceștia au participat în perioada 7-9 Mai la un seminar de formare (Training of Trainers), în cadrul căruia au discutat împreună cu autorii manualului cele mai bune metode de prevenție a dezinformării și cum pot fi acestea prezentate într-un mod atractiv elevilor.

Proiectul este implementat de către Freedom House România, cu sprijinul financiar al Consiliului Europei și Uniunii Europene, prin programul Democratic and Inclusive School Culture in Operation (DISCO).

Oricine, fără excepție, poate fi victimă a traficului de persoane dacă nu este informat corect despre acet fenomen. Cunoașterea reală a modalităților de recrutare, a riscurilor și vulnerabilităților duce la prevenirea traficării.”

Silvia Tăbușcă, autor al manualului de prevenție

Problema combaterii dezinformării și a racolării online poate fi rezolvată doar printr-o abordare multi-disciplinară. Astfel, manualul produs în cadrul proiectului a fost redactat de către specialiști în domeniul juridic, specialiști în comunicare și în prevenția traficului de persoane. Autorii manulului sunt: 

Brîndușa ARMANCA este scriitoare, ziaristă, expert în combaterea dezinformării și profesor universitar în jurnalism, cu o experiență inedită ca director al Institutului Cultural Român din Budapesta în perioada 2006-2012. Ceea ce este demn de menționat este calitatea sa diplomatică prin deținerea președinției Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. Pe lângă articole de presă, interviuri, emisiuni radio și televizate, Brîndușa Armanca a publicat și filme documentare recompensate cu premii, iar activitatea culturală a fost răsplătită cu Distincția Academiei Române, alături de o distincție culturală pentru diplomație culturală din partea ministrului culturii ungar.

Cristi DĂNILEȚ este judecător la Tribunalul Cluj și membru în Colegiul de conducere din 2017. Activitatea sa se concentrează în 4 arii complementare: independența justiției, integritate judiciară, justiție juvenilă și mijloace alternative de soluționare a litigiilor. Se remarcă drept coautor al Ghidului pentru Judecători și autor al cărții „Educația juridică pentru liceeni”, aspecte care pun în evidență implicarea asupra societății. În plus, a fost consilier în cadrul Ministerului Justiției în perioada 2005-2007. De asemenea, este un împătimit al imparțialității și transparenței în justiție, cu o experiență de peste 20 ani atât profesională, cât și didactică.

Bogdan OPREA este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), Universitatea din Bucureşti, și are peste 21 de ani de experiență în presă și în comunicare în administrație publică la nivel înalt atât în România: fiind purtător de cuvânt al preşedintelui României şi șef al Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale, purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cât şi la nivelul Uniunii Europene: fiind consilier de rang înalt al UE pentru comunicare şi vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova. Este autorul cărții „Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet” (2021, Polirom, Iași) și a susţinut unul dintre primele doctorate în ştiinţele comunicării pe tema fake news şi dezinformării online, cu o cercetare asupra alegerilor prezidenţiale din România.

Silvia TĂBUȘCĂ este consilier în cadrul Ministerului Justiției pe direcția Statul de Drept și Lupta împotriva Corupției, coordonator al Programului de Securitate Umană la Centrul European pentru Educație Legală și Cercetare (ECLER – http://www.ecler.org/en/team-2/), director al Centrului pentru Drepturile Omului, Migrației și lector la Universitatea Româno-Americană. Are o experiență de peste 10 ani în sfera dreptului internațional al omului, cu o atenție concentrată asupra non-discriminării și securității umane, expert în combaterea traficului de persoane. Este recunoscută drept consultant și trainer în cadrul instituțiilor afiliate Organizației Națiunilor Unite, INTERPOL, Consiliul Europei și GRETA. De asemenea, este evaluator extern al Comisiei Europene pentru evaluarea directivelor europene transpuse de către România.

 Nicolae ȚÎBRIGAN este doctor în Sociologie și cercetător al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române. Din 2017 devine membru în Consiliului de Experți al Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) coordonând o serie de proiecte de demascare a dezinformării digitale din spațiul informațional de limbă română. Contribuie activ, printr-o serie de analize și investigații, la dezvoltarea platformei de „early warning” (avertizare timpurie) în ceea ce privește posibile campanii publice de dezinformare declanșate în România și R. Moldova. Se axează pe activități de cercetare și analiză a securității informaționale, media&digital literacy, fact-checking, analiza informațiilor din mediul digital, combaterea narațiunilor strategice și a propagandei în spațiul digital.