Cinci puncte vamale prin care poți trece în Bulgaria există în județul Constanța. Ultimele două, construite cu fonduri europene de Consiliul Județean la inițiativa lui Nicușor Constantinescu, stau la doar 19 kilometri distanță una de cealaltă, în două dintre cele mai sărace sate din județ. Niciuna dintre cele două localități nu a accesat vreodată fonduri europene.
Teodor Baconschi: „O investiție inutilă și prea costisitoare”
Pe vremea în care era președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a ținut cu dinții ca cele două investiții să fie realizate cât mai curând. Așa se face că, în septembrie 2012, Victor Ponta semna o hotărâre de guvern care stabilea ca în județul Constanța să fie deschise două noi puncte de trecere, la nici 20 de kilometri una de alta. Decizia fostului premier venea în contextul în care, pe granița Bulgariei cu România, care traversează județul Constanța, existau deja trei puncte de…