UE a suspendat negocierile cu Rusia privind vizele si ameninta cu sanctiuni economice. Acordul de asociere cu Ucraina, semnat inaintea alegerilor

Uniunea Europeana a adoptat o serie de sanctiuni politice impotriva Rusiei, suspendand negocierile pe tema acordului privind vizele si amenintand cu masuri economice daca situatia din Ucraina nu se va imbunatati, potrivit Mediafax. Uniunea Europeana intentioneaza sa semneze Acordul de asociere cu Ucraina inaintea alegerilor, anunta presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. 

Potrivit presedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, sefii de stat si de guvern au adoptat o strategie etapizata de sanctionare a Rusiei, scopul fiind constrangerea Moscovei sa initieze negocieri pentru solutionarea crizei din Ucraina.

 

„Situatia din Ucraina trebuie sa se detensioneze. Daca Rusia nu va face acest lucru, vor exista grave implicatii in relatiile UE-Rusia”, a insistat Van Rompuy.

Uniunea Europeana considera „ilegala” decizia Parlamentului din Crimeea de a solicita anexarea regiunii ucrainene de catre Rusia, anunta presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, citat de AFP. „Decizia Parlamentului din Crimeea intra in contradictie cu prevederile Constitutiei Ucrainei si este ilegala”, a declarat Van Rompuy dupa summitul de la Bruxelles, potrivit Mediafax.

„Este foarte important ca cele 28 de state membre UE sa vorbeasca pe aceeasi voce”, a declarat presedintele Frantei, Francois Hollande.

UE va semna Acordul de asociere cu Ucraina inaintea alegerilor – Herman Van Rompuy

Uniunea Europeana intentioneaza sa semneze Acordul de asociere cu Ucraina inaintea alegerilor, anunta presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

„Ramanem alaturi de Ucraina si reiteram angajamentul european de a semna Acordul de asociere”, a explicat Van Rompuy.

„Vom semna capitolele politice ale Acordului foarte curand, inaintea alegerilor”, a spus liderul UE.

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat, anterior, ca liderii europeni nu vor anunta sanctiuni impotriva Rusiei, joi, la Bruxelles, unde se vor intalni pentru a discuta pe tema Ucrainei.

„Sanctiunile nu vor veni decat daca lucrurile nu se misca in directia buna”, a declarat Jean-Marc Ayrault pentru postul de radio RMC si pentru BFMTV.

Miercuri, la Paris, „au avut loc discutii cu toata lumea si Franta este cea care le-a organizat. Au fost rusi, dar au fost si ucraineni. Pentru moment, ei inca nu si-au vorbit dar la Bruxelles vor fi toti sefii de stat si de guvern care vor adopta o linie de conduita”.

Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles pentru un summit extraordinar consacrat mijloacelor de a ajuta Ucraina sa raspunda „agresiunii” ruse in Crimeea.

Decis in regim de urgenta, luni, acest summit de criza va incepe la ora 11.30 (12.30 ora Romaniei) printr-o intalnire cu noul premier ucrainean, Arseni Iateniuk. Angela Merkel, Francois Hollande, David Cameron si alti 25 de lideri ai UE se vor reuni pentru a „dezbate situatia din Ucraina si reactia UE”.

„Ucrainenii cer sa traiasca in democratie. Presedintele ucrainean care a fost ales a parasit tara. Exista un Guvern provizoriu, vor fi alegeri la 25 mai pentru ca trebuie alegeri cat mai repede posibil. Iar europenii si Franta in special au un obiectiv, acela de a pastra integritatea teritoriala a Ucrainei si suveranitatea sa”, a declarat Jean-Marc Ayrault.

„Trebuie sa existe o suveranitate si o integritate totala a acestei tari care nu trebuie bucatita. In acelasi timp, Ucraina trebuie sa aiba relatii bune cu Rusia, deoarece Rusia nu este inamicul nostru, Rusia nu este adversarul nostru”, a continuat premierul.

„Trebuie sa avem o politica de schimb de opinii cu Rusia, dar vorbind sincer, pentru ca nu este acceptabil de exemplu ca grupuri rusesti sa intervina in Crimeea. Crimeea face parte din Ucraina”, a conchis el.

Articol preluat de pe euractiv.ro