De Dan Tornea,
Marele Premiu la secţiunea Economie/Afaceri
Apărut prima dată în „Capital” nr. 38, 25 septembrie 1999
Tranzacţionarea acţiunilor SIF la Bursă va face, pentru prima dată în istoria acestor instituţii, posibil transferul de proprietate. Managerii SIF îşi simt ameninţat jobul.
Este în vârstă, are părul albit şi vorbeşte ca un om care a încetat de mult să-şi arate muşchii, dar preferă încă să-şi controleze gospodăria cu autoritatea pe care i-o dă unui părinte experienţa de o viaţă. Este resemnat „Sunt pregătit ca, la anul, altcineva să-mi ia locul.“
Omul care vorbeşte blând, paşnic şi resemnat se numeşte Horea Oprică şi este preşedintele SIF Oltenia. Dacă ai o anumită vârstă, eşti trecut prin multe şi nouă milioane de oameni ţi-au dat să gestionezi o avere cât toată economia unei ţări ca Republica Moldova, poate că nici n-ai altceva de făcut decât să-ţi administrezi o anumită doză de fatalism în filosofia ta de viaţă.
Momentul intrării la Bursă trebuie privit ca o fatalitate de către toţi cei cinci preşedinţi ai societăţilor de investiţii financiare. Ei înşisi au fost nevoiţi să aducă, pe rând, dosarele societăţilor pe care le conduc în faţa Comisiei de admitere la Cota Bursei de Valori, ce-i drept fără multă tragere de inimă, în ciuda zâmbetelor afişate în faţa ziariştilor. Mulţi ştiu că asta s-ar putea lăsa cu pierderea unui serviciu bun.
Mihai Fercală, autoritarul preşedinte şi director general al SIF Transilvania, punctează: „Competenţa profesională, şi nu apartenenţa politică, va fi criteriul după care actualii preşedinţi de SIF vor rămâne sau nu în funcţie, şi asta se va dovedi după scurt timp de la tranzacţionarea la Bursă.“
Ar fi probabil cea mai mare realizare pe care o aduce cu sine cotarea SIF la Bursă. Căci, o umbrelă politică s-a dovedit cea mai bună protecţie a preşedinţilor şi a consiliilor de administraţie (CA) în faţa intemperiilor care s-au abătut asupra Fondurilor Proprietăţii Private, de la înfiinţarea lor şi până în prezent, când au luat forma unor societăţi de investiţii pe acţiuni.
Trei dintre cei cinci preşedinţi numiţi în 1992 de către Parlament în fruntea FPP se află şi acum la conducerea noilor SIF. Cei mai longevivi preşedinţi s-au arătat a fi: Horia Mihăescu – SIF Muntenia, Ioan Cuzman – SIF Banat Crişana şi Mihai Fercală – SIF Transilvania, adică un membru PNL, unul PD şi unul PDSR. Singurele schimbări la vârf s-au făcut de-a lungul timpului doar la SIF Moldova şi SIF Oltenia, dar şi în aceste cazuri rufele s-au spălat tot în marea familie politică. În primul caz, preşedintele Iacobov, membru PDSR, a fost debarcat după ce a comis o fraudă de proporţii cu biletele la ordin în favoarea Bancorex, iar locul său l-a luat Alexandru Matei care a trebuit în prealabil să se înroleze în PD. SIF Oltenia a reprezentat un caz mai special. Vasile Şalapa, numit în fruntea FPP Oltenia de Parlament, în 1994, din partea PDSR, conform algoritmului, a fost înlocuit în 1997 cu un reprezentant PNŢCD (partidul ajuns la putere în 1996 şi-a cerut şi el dreptul la un SIF), Mihai Horea Oprică, ales la prima AGA. Vasile Şalapa continua însă să conducă SIF Oltenia, în funcţia de vicepreşedinte şi director executiv.
Politică şi finanţe la înălţime
Viaţa celor cinci FPP şi mai apoi SIF a fost o îmbinare perfectă între politică şi bani. Nu în puţine cazuri, acestea au reprezentat şi o trambulină pentru oamenii politici. În primul CA al FPP Oltenia, şi-a făcut ucenicia în ale economiei actualul ministru al industriilor, Radu Berceanu, iar FPP Muntenia, fieful fostei opoziţii, a constituit o puternică rezervă de cadre pentru PNŢCD. Senatorul Ulm Spineanu a fost propulsat în funcţia de ministru în guvernul Ciorbea de pe poziţia de vicepreşedinte al CA al FPP Muntenia, şi chiar actualul prim-ministru, Radu Vasile a beneficiat multă vreme de indemnizaţia de şedinţă ca membru în acelaşi CA. Chiar şi după tranformarea FPP în SIF, oamenii politici continuă să gestioneze această avere privată. Şi, într-adevăr, banii par să facă minuni: în consiliile de administraţie a acestor SIF trăiesc în cel mai armonios mod cu putinţă înflăcăraţi adepţi ai social-democraţiei, alături de liberali convinşi şi sub privirile curioase ale ţărăniştilor creştini.
De fapt, tocmai cunoaşterea din interior a acestor instituţii l-a determinat, se pare, pe Radu Vasile, ca odată ajuns prim-ministru, să rupă nodul gordian care a împiedicat timp de trei ani cotarea SIF la Bursă. Şi-a dat seama că, în aceste instituţii, era concentrată o putere financiară enormă şi că Guvernul nu mai avea nici o pârghie cu care să o controleze politic. El le-a atacat direct sau voalat, spunând că SIF au devenit prea politizate. În fapt, politica dusă de SIF, în virtutea faptului că reprezentau proprietatea privată, a încurcat nu de puţine ori iţele Guvernului sau ale instrumentului său FPS. Preşedinţii SIF, odată scăpaţi de sub tutela Parlamentului, au început să joace şi după alte reguli decât cele ale apartenenţei de partid. Ei şi-au dat seama că poziţia lor depinde de modul în care o vor scoate la capăt cu un acţionar difuz şi numeros, şi mai puţin de plecăciunile în faţa liderilor de partid. SIF a sfidat Guvernul aproape în toate acţiunile sale de privatizare în care acesta a încercat să le ignore: lichidarea de întreprinderi, majorarea ponderii capitalului FPS în societăţile publice prin includerea valorii terenului, privatizarea BRD sau Banc Post, majorarea capitalului social al Bancorex (SIF Transilvania), fuziunea BCR – Bancorex. De cele mai multe ori, e drept, atitudinea lor servea nu doar interesul propriilor acţionari, ci şi al acţionariatului minoritar provenit din PPM care, spre deosebire de SIF, nu avea forţa de a-şi apăra drepturile. Reacţia lui Radu Vasile n-a întârziat să apară: printr-o hotărâre guvernamentală, mult tărăgănata dispută dintre SIF şi IMM (fiecare parte îşi revendica dreptul de a primi de la cealaltă lista acţionarilor) a fost tranşată, eliminându-se astfel bariera artificială care împiedica cotarea SIF la Bursă.
Aruncându-i în jungle presei, Radu Vasile a ştiut că loveşte staff-ul SIF-urilor în cel mai sensibil punct: fotoliile de administrator. Odată ajunşi pe piaţă, era clar: acţionariatul numeros, difuz şi nepregătit şi, drept urmare, uşor manevrabil va fi înlocuit de un altul, mai puternic, mai redus şi mai pretenţios.
Puterea e ca mierea
Pentru mai mulţi administratori, aceasta nu reprezintă o perspectivă luminoasă, chiar dacă ei obişnuiesc să se plângă de greutăţile pe care le au conducând o societate cu o masa de acţionari enormă: probleme de comunicare, de întrunire a AGA, dificultăţi în eliberarea dividentelor. Ceea ce ştiu toţi preşedinţii SIF este că acest acţionariat difuz îţi conferă şi un uriaş avantaj: independenţa aproape totală. Această independenţă, legitimată de milioane de oameni şi întărită de capitalul uriaş aflat la dispoziţia SIF (participări importante la peste 2.500 de societăţi comerciale), a făcut din administratori cei mai puternici şi influenţi oameni din economia românească. Ei au beneficiat în plus de un alt avantaj: descentralizarea. Având sedii în Arad, Braşov sau Bacău, preşedinţii SIF au devenit adevărate autorităţi locale, cu conexiuni puternice printre magnaţii locali şi factori politici.
Nu-i de mirare că ei au dorit să reducă la minim riscul pierderii acestei puteri. De comun acord, conducerile celor cinci SIF au hotărât în ajunul cotării să impună schimbarea statutului societăţilor, astfel încât nimeni să nu poată deţine mai mult de 0,1% din capitalul social. Frapantă este doar uşurinţa cu care această controversată decizie a trecut prin cele cinci AGA, cu toate că este mai mult decât neclar dacă aceasta serveşte într-adevăr şi interesele acţionarilor sau doar pe cele ale administratorilor.
Argumentul adus de cele cinci SIF în favoarea procentului este îndoielnic. Cotarea pe piaţă, susţin preşedinţii, va avea drept urmare o avalanşă a ofertei de acţiuni SIF, acestea se vor vinde pe nimic şi, astfel, câţiva oameni cu bani ar putea prelua controlul. Dar, îngrădind cererea de acţiuni, SIF nu o fac ca să împiedice ele însele obţinerea unui preţ mai bun pentru cei care doresc să-şi vândă acţiunile. În plus, nimic nu dă dreptul preşedinţilor de SIF să pornească de la premiza că cei care vor dori să cumpere acţiuni SIF sunt nişte ticăloşi. În fapt, singurul lucru care i-ar deosebi esenţial pe noii acţionari de cei vechi ar fi interesul mai mare pentru modul în care sunt administraţi banii lor, căci ei plătesc cash, iar ceilalţi au plătit cu cupoane primite gratuit.
Un alt eveniment, petrecut recent, a dat administratorilor cu motiv în plus să facă şi mai greu accesibilă concentrarea acţiunilor SIF în mâini necunoscute: furturile de acţiuni. După ce au fost ţinta hoţilor, SIF au propus cotarea acţiunilor. Astfel, în momentul cotării la bursă, un acţionar SIF va putea să-şi vândă acţiunile abia după ce va intra în posesia unui cod secret, diferit de codul numeric personal, folosit până acum ca identificare a acţionariatului. Problema este că o mare parte din acţiunile SIF au acum alţi proprietari decât cei iniţiali în urma vânzărilor de pe piaţa neagră. Celor care au cumpărat – cei de la SIF susţin că au informaţii potrivit cărora noii proprietari ar fi SVM-uri puternice- le va fi aproape imposibil să-şi opereze în cont după cotarea la Bursă a acţiunilor pe piaţa neagră. În plus, cei care au vândut au posibilitatea acum să reintre în posesia acţiunilor declarând pierdute certificatele de acţionar.
Oamenii, cele mai bune active
Strădania preşedinţilor SIF este de înţeles. Cariera loc se identifică cu cea a SIF. Deşi îşi datorează funcţiile jocurilor politice, administratorii SIF s-au distanţat treptat de cei care i-au numit. Nu-i de mirare că acum, subiectul legat de implicarea lor politică este cel mai neplăcut pentru reprezentanţii SIF. În fapt, chiar şi Parlamentul a numit persoane cu afinităţi în domeniul economic în fruntea FPP. Aceştia au urmat cursuri în străinătate şi au beneficiat de asistenţă din partea unor organisme europene sau americane (FPP Transilvania a beneficiat de asistenţa USAID), specializate în piaţa de capital. SIF au buni profesionişti în ierarhiile inferioare, de execuţie şi de analiză. Cei mai mulţi dintre aceştia au crescut odată cu instituţiile pieţei de capital din România şi o cunosc în profunzime. Aceşti specialişti sunt, probabil, cel mai de preţ bun al SIF, care, în momentul de faţă, pot exercita o presiune mai importantă asupra ierarhiilor superioare, chiar dacă o exercită acţionariatul. Administratorii şi specialiştii SIF au avut o contribuţie importantă la elaborarea multor legi ce reglementează piaţa de capital şi sunt cei mai frecvenţi susţinători ai unor legi care să protejeze acţionarii minoritari.
Meritele lor incontestabile nu-i îndreptăţesc însă pe administratorii SIF să ţină de scaun prin metode de genul blocării accesului investitorilor puternici. Căci, o putere prea mare pentru preşedinţi şi lipsa de supraveghere din partea unui acţionariat avizat poate duce la abuzuri incredibile de genul celor făcute de Corneliu Iacobov. Omul este într-adevăr liber şi-şi continua liniştit, la Bacău, viaţa de om de afaceri la una din firmele sale. Dar aceasta nu este tocmai perspectiva pe care şi-ar dori-o influenţii preşedinţi de SIF.
LEGENDĂ
SIF TRANSILVANIAse confundă de multe ori cu imaginaţia preşedintelui său, Mihai Fercală. Veşnic revoltat faţă de modul cum sunt tratate fondurile închise de investiţii de instituţiile puterii, Mihai Fercală trece în ochii multora drept un rebel şi este, probabil, cea mai expansivă personalitate dintre preşedinţii SIF. Conducând de şapte ani, cu autoritate, FPP şi apoi SIF Transilvania, Fercală a impregnat acesteia un stil propriu. SIF Transilvania s-a împotrivit FPS când aceasta a încercat să vândă în detrimentul micilor acţionari active ale societăţilor din turism, a fost singurul SIF care nu a muşcat din acţiunile Sanevit, a refuzat să participe la majorarea capitalului social al Bancorex (strategie care s-a dovedit până la urmă inspirată), iar recent, nu s-a aruncat, alături de alte SIF, la majorarea capitalului social al BRD şi Banc Post, privatizate cu investitori strategici străini. În schimb, a fost întotdeauna acolo unde s-a putut impune. A fost fondator al Băncii Astra din Braşov şi a încercat, fără success, să preia controlul asupra BDF Cluj. Este pragmatic, când era evident că acţiunile româneşti nu au şanse să aducă venituri, Fercală a plasat banii SIF pe piaţa interbancară, la dobânzi astronomice. Mulţi specialişti consideră SIF Transilvania drept prima favorită în ochii investitorilor după cotarea la Bursă.
SIF Muntenia este, cu siguranţă, cea mai mobilă dintre societăţile de investiţii financiare şi singura care nu este autoadministrată. Foştii administratori ai FPP Muntenia, printre care preşedintele Teodor Mihăescu, au înfiinţat o societatea proprie, Muntenia Invest, care acum administrează SIF Muntenia. Acest sistem i-ar putea , pe de-o parte, permite SIF Muntenia să devină parte dintr-o familie cu fonduri administrate de Muntenia Invest dar, pe de-altă parte, ridică semnificativ cheltuielile sale cu plata administratorilor, în raport cu celelalte SIF. Alocând însă un procent mare din profit fondului de dividente, SIF Muntenia a oferit în cei trei ani de existenţă cei mai mulţi bani acţionarilor săi.
SIF Muntenia deţine, potrivit calculelor contabile, cea mai mare valoare a activului net, dintre cele cinci SIF, şi are în portofoliu cele mai multe societăţi din Capitală. Dar atuurile SIF Muntenia nu sunt doar de categorie economică. Societatea beneficiază de o poziţie privilegiată, fiind singura SIF cu sediu în Bucureşti, şi are cooptaţi în consiliul de administraţie (un organism mai mult de supraveghere, decât cu puteri administrative) importanţi oameni politici ai actualei puteri, începând cu premierul Radu Vasile sau senatorul Viorel Marin Pană, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
La SIF OLtenia democraţia funcţionează, s-ar putea crede. Preşedintele actual, Mihai Horea Oprică, a renunţat la o mare parte din puterile pe care i le dă această funcţie, în favoarea conducerii executive, reprezentată de directorul general Vasile Şalapa. Extrem de activă pe piaţa de capital, SIF Oltenia a reuşit să-şi restructureze puternic portofoliul, orientându-se cu precădere spre acţiunile cotate, şi să facă nişte plasamente destul de spectaculoase, printre care se numără cele 5 procente din acţiunile Băncii Transilvania sau cele 15 procente din acţiunile ASIRO (acestea au fost achiziţionate în urma unui plasament privat, o parte fiind apoi vândută pe piaţă). Printre plasamentele nereuşite se numără achiziţionarea unui pachet de 10% din acţiunile FC Universitatea Craiova SA, de care cu greu a reuşit să se debaraseze. Recent, SIF Oltenia a fost prinsă în scandalul furtului de acţiuni, fiind principala păgubită. Deşi societatea a reuşit să recupereze cea mai mare parte din acţiunile Asirom, care i-au fost sustrase, trebuie să mai aştepte ceva timp pentru a-şi reface portofoliul initial, până la soluţionarea litigiului dintre fondul de investiţii Broadhurst (principalul cumpărător de pe piaţă a acţiunilor Asirom furate) şi CNVM, instituţie care a ordonat retrocedarea acţiunilor către proprietarul de drept.
Pentru SIF Moldova, intrarea la Bursă este o chestiune secundară, Preşedintele şi directorul general Alexandru Matei trebuie să se gândească, în momentul de faţă, mai puţin la preţul acţiunilor SIF Moldova, şi mai mult la cum să facă faţă proceselor, care ar putea aduce societăţii mari dificultăţi financiare. SIF Moldova a fost la fel de greu încercată de economia de tranziţie, ca şi regiunea a cărei nume îl poartă. Problema acesteia constă nu doar în refacerea unui porofoliu iniţial de acţiuni extrem de dezavantajos, ci şi în presarea societăţilor sale să-şi plătească proprii acţionari. Bancorex (şi acum AVAB) somează SIF în instanţă, de ani buni, să onoreze biletele la ordin în valoare de 25 milioane emise de fostul preşedinte Corneliu Iacobov. Actuala conducere nu recunoaşte valabilitatea acestor bilete, dar până când justiţia îşi va spune ultimul cuvânt, acţionarii SIF Moldova vor rămâne în incertitudine.
Refacerea imaginii SIF Moldova este, probabil, lucrul cel mai greu de făcut, iar lucruri spectaculoase nu se pot întâmpla peste noapte. În primul rând, societatea este extrem de precaută, în al doilea rând, SIF are mari greutăţi cu vânzarea societăţilor sale, în marea majoritate slabe şi necotate.
SIF Banat Crişana este condusă de multă vreme de economistul Ioan Cuzman, o persoană care şi-a început ascensiunea ca subprefect de Arad, între 1991- 1992. SIF Banat Crişana lasă impresia unei instituţii extreme de închise, în special din cauza unor lacune de comunicare. Este, alături de SIF Moldova, societatea cu cel mai mare număr de societăţi necotate per total portofoliu (442 societăţi necotate, faţă de 396 cotate), ceea ce indică puţina afinitate pe care conducerea o are pentru piaţa de capital: în perspectiva listării societăţii la Bursa de Valori Bucureşti, această structură de portofoliu poate fi considerată de investitori drept un mare neajuns şi va afecta valoarea de piaţă a acţiunilor SIF (Ioan Cuzman frapa, afirmând cu ocazia unui simpozion că, de fapt, nici nu-l interesează cât vor valora pe piaţă acţiunile SIF Banat Crişana). Modul de corespondenţă cu acţionarii indică, de asemenea, o societate extrem de închisă. SIF Banat Crişana a adoptat un sistem de vot în AGA prin corespondenţă (adoptată de altfel şi de SIF Oltenia), care nu doar că este foarte costisitor, dar, în acelaşi timp, permite manipularea acţionariatului. Fără o schimbare de atitudine, cotarea SIF Banat Crişana poate avea un singur rost: acţionarii să scape cât mai repede de aceste acţiuni.