Pentru mine, cea mai inalta treapta in jurnalism a fost dintotdeauna sa faci reportaj, sa fii reporter special.
Marele meu vis in presa acesta a fost, si am avut sansa unor sefi de la care am invatat multe si am putut ajunge reporter special.
Cele doua premii TJA din 2005 au venit intr-o perioada foarte dificila din viata mea si m-au ajutat enorm sa ma repozitionez fata de mine insami.
In 2004 devenisem jurnalist de reportaj si ma uitam la cei care luasera premii TJA inaintea mea cu un soi de durere.
Mereu mi-a fost teama sa trimit materiale la concursuri. Ma gandeam ca n-am nicio sansa.
Într-un acces nebun de curaj, la insistentele sefului meu de atunci, am trimis texte pentru concursul Freedom House din 2005.
Am fost extrem de surprinsa cand Jeana Gheorghiu mi-a rostit numele la Marele Premiu.
Am avut niste emotii groaznice.
Dar mai mult decat Marele Premiu m-a bucurat mentiunea pe care am luat-o la Sectiunea Cultura, cu documentarul despre Zavaidoc.
Acela mi-e drag si acum, alaturi de numai vreo 4-5 reportaje din sutele pe care le-am scris. Tare am iubit meseria asta de jurnalist!
de Tatiana DABIJA, 28 iunie 2004,
Jurnalul Național
„Sub soarele ca focul, doar fruntea crucii este umbrită de un prun tânăr. Părintele Ignat știe fiecare suflet unde odihnește în cimitir. O vede și pe Constanța, fiica lui Zavaidoc, cum vine din când în când la mormântul celui ce i-a dat viață. În ultima vreme, nu a mai plătit taxa de îngrijre a mormântului. Buruieni și nici un muc de lumânare care să-i vegheze lui Zavaidoc odihna. Doar un buchet de flori uscate ca paiul într-un bidon cu apa clocită.
Constanța s-a măritat cu un țigan care a vrut să-i ia toata averea. Când s-au despărțit, acum vreo 15 ani, țiganul s-a răzbunat pe crucea lui Zavaidoc. A spart piatra de marmură pe care scria „… supraviețuiesc renumitul cântăreț Teodor Zavaidoc (1896-1945), copilul nostru Zavaidoc (1942-1950), soția sa Tanți (1911-19…)”. Chipul lui Zavaidoc, al lui Tanți și al fiicei lor, prinse toate într-o fotografie, au fost spoite cu smoală, încât nu se mai vede nimic din ele. Doar reverul alb al cămășii lăutarului.”