Training-ul ”Detectarea minorilor în cadrul prostituţiei ilegale” a avut loc între 29 şi 31 mai 2013, la Parkhotel, Haga, Olanda.
Sesiunea de pregătire s-a concentrat pe identificarea şi detectarea minorilor implicaţi în prosituţia ilegală şi a analizat problemele legate de identificare şi tratamentului victimelor atât în ceea ce priveşte ofiţerii de poliţie cât şi asistenţii sociali. Evenimentul a fost moderat de Ineke van Buren(Directorul Fier Fryslân, Olanda). Evenimentul a adus împreună partenerii proiectului, partneri internaţionali, reprezentanţi ai grupului ţintă (ofiţeri operative şi asistenţi sociali) şi alţi actori relevanţi din domeniu, cu scopul de a prezenta şi discuta exemple de bune practice din Olanda şi alte state membre în ceea ce priveşte activitatea împotriva traficului de minori. Specialiştii au discutat probleme foarte sensibile pentru poliţie şi asistenţi sociali, în particular atitudinea acestora în raport cu victimele traficului de ființe umane şi identificarea minorilor.
Sesiunea de pregătire a fost deschisă de o serie de discursuri introductive din partea reprezentaţilor ONG-urilor implicate în proiect: Ineke van Buren, Cristina Guseth (Director, Freedom House România), urmată de o serie de prezentări din partea unor victime ale traficului (Merel van Groningen şi Pablo).
Merel van Groningen este o victimă a traficului care ulterior a devenit expert în THB. În 2008, Merel a debutat cu prima sa carte, despre povestea vieţii ei şi istoria căderii sale în reţeaua unui Loverboy la vârsta de 15 ani. În 2012, împreună cu Editura Edu’Actief, din cadrul Poliţiei Rotterdam Rijnmond, şi cu suportul raportorului național din Olanda în privinţa traficului, Corinne Dettmeijer-Vermeulen, a fondat proiectul Merel van Groningen, prima initiativă educaţională care combină conştientizarea şi prevenirea pentru tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, din licee.
Merel van Groningen învaţă copiii în cine să aibă încredere și unde să raporteze un caz de trafic. De asemenea, ea oferă pregătire în identificarea şi relaţionare cu victimele traficului de fiinţe umane. Ea doreşte schimbarea percepţiei despre poliţişti şi îi învaţă pe copii să îi privească pe aceştia ca pe nişte prieteni.
Într-un documentar despre povestea vieţii sale, Merel a recunoscut că s-a îndrăgostit din nou de acel Loverboy din trecutul ei, atunci când îşi scria cartea.
Discuţiile au fost urmate de un alt panel în care vorbitorii au evidenţiat importanţa colaborării dintre ofiţerii de poliţie, instituţii publice şi societatea civilă în privinţa problemei traficului de minori.
Vorbitorii acestei secţiuni au fost Iana Matei (Preşedinte Reaching Out România), Mihaela Merezeanu (ofiţer de poliţie din cadrul DCCO – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Poliţia Naţională română), Annestien van der Meulen şi Petra Baarsma (ofițeri de poliție însărcinați cu investigarea cazurilor de imigrare, Olanda).
Prezentarea Mihaelei Merezeanu a evidențiat faptul că Italia, Germania și Spania rămân principalele țări de destinație pentru victimele traficului din România. Numărul cel mai mare de victime care provin din România este înregistrat în Danemarca (așa cum susțin și ofițerul danez și Malene Muusholm), în timp ce numărul cazurilor victimelor traficate în Olanda nu este prea mare. De asemenea, potrivit datelor statistice din domeniu, din cele 867 de cazuri noi de tafic înregistrate, doar 178 au fost trimise în judecată.
Preşedintele Reaching Out (primul ONG din România care a oferit asistenţă victimelor minore ale traficului), Iana Matei, a precizat că fiecare ţară are practici şi metode de recrutare diferite, precum şi abordări instituţionale diferite pentru această problemă. De exemplu, Olanda acordă mai multă atenţie victimelor, în vreme ce România se concentrează mai mult pe prinderea infractorilor. Ea a subliniat, de asemenea, că traficanţii români activează în ţările nordice pentru că legislaţiile acestora sunt permisive şi pedepsele mult mai mici.