Jurnalista Sabina Fati a fost premiată de Radio Liberty pentru blogul „Pe Drumul Mătăsii”, un proiect Black Sea Trust for Regional Cooperation Trust, susținut Freedom House România și Europa Liberă.
Juriul a apreciat postările Sabinei pentru „admirabilul lor spirit de observație” și „scriitura aleasă”, și „Pe Drumul Mătăsii” ca fiind și „un remarcabil blog de călătorii”.
„Cale de 80 de zile, Sabina Fati a parcurs tradiționalul drum al mătăsii care leagă China de Europa. A scris articole despre fiecare dintre orașele vizitate în călătorie, și prin aceste postări, publicul are o ocazie directă de a descoperi acest drum istoric”, mai arată juriul Radio Liberty.
Cum în multe dintre țările de pe Drumul Mătăsii libertatea presei și libertatea de exprimare sunt restrânse, dacă nu suprimate cu totul, Sabina Fati a început să publice articolele pe care le-a scris „la cald” abia după ce a parcurs China, Kazakhstan, Tajikistan, Turkmenistan și Iran.
„Cine mi-a spart contul de Yahoo?”
se întreabă Sabina Fati în ultima postare de pe blogul „Pe drumul Mătăsii”. Abia plecase din Baku spre Tbilisi (așadar suntem pe la începutul lui iulie) și a descoperit că altcineva ii opera în cont. Ingenios, „operatorul” a trimis un email de pe contul de yahoo al Sabinei unui prieten care urma să o aștepte în Turcia, cu o copie a pașaportului Sabinei și textul „nu mai ajung la Ankara”. „Cineva s-a ocupat de mine cu oarecare atenție, așa cum fusesem avertizată de un diplomat occidental la Tașkent, care m-a sfătuit să nu las niciodată computerul la hotel”, scrie Sabina.
Vă lăsăm plăcerea de a descoperi prospețimea acestui blog:
http://www.europalibera.org/content/article/26558113.html