Solicităm deputaților să respingă la votul în Plen așa-numita „Lege a defăimării”.
Organizațiile semnatare consideră că inițiativa PSD (Liviu Dragnea) – „Proiect de Lege privind promovarea demnității umane și toleranței față de diferențele de grup” – este de natură a aduce grave atingeri libertății de exprimare, garantată de Art. 30 al Constituției României.
Într-o societate democratică, liberă și tolerantă nu se pot interzice prin lege opinii care ofensează indivizi ori comunități.
De altfel, jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului arată că libertatea de exprimare include și opiniile care „ofensează, șochează ori neliniștesc”, nu doar pe acelea considerate inofensive ori primite favorabil de societate sau de diferite comunități.
În România, există instrumente prin care cei care se simt lezaţi în demnitatea lor se pot apăra, fără să fie nevoie de noi legi şi instituţii. Codurile civil și penal au suficiente prevederi menite să apere demnitatea umană.
Pe de altă parte, în loc să inventăm noi instituţii, este cazul să le facem pe cele actuale să funcţioneze într-adevăr. Consiliul Național al Audiovizualului, cu atribuții importante în protejarea demnității umane, este o instituție aflată în derivă de ani de zile, deși se află sub controlul acelorași parlamentari care vor să stabilească noi reguli de exprimare sub pretextul „promovării demnității umane”.
Considerăm că o asemenea lege, dacă va fi adoptată, va inhiba gândirea critică și va fi folosită ca instrument de intimidare a vocilor incomode din presă și societate.
Expert Forum (EFOR)
Centrul Român de Politici Europene (CRPE)
FHR, EFOR şi CRPE fac parte din Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.