Guvernele mai multor ţări folosesc pandemia ca justificare pentru a-şi intensifica supravegherea şi pentru a reprima disidenţa online, spune Freedom House.
Pentru al şaselea an consecutiv, China este clasată pe ultimul loc în ceea ce privește libertatea în spațiul online.
Potrivit raportului Freedom House,pentru apărarea drepturilor omului, cu sediul la Washington, autorităţile din zeci de ţări au folosit pandemia de COVID-19 pentru “a justifica puteri de supraveghere extinse şi desfăşurarea de noi tehnologii care înainte erau considerate intruzive”.
“Pandemia accelerează dependenţa societăţii de tehnologiile digitale, într-un moment în care internetul devine tot mai puţin liber. Fără garanţii adecvate pentru viaţa privată şi stat de drept, aceste tehnologii pot fi cu uşurinţă reconvertite în (instrument de) reprimare politică”, atenţionează preşedintele ONG-ului, Michael Abramowitz.
Freedom House constată o reducere a libertăţilor pe internet pentru al doilea an consecutiv, pe baza unui clasament pe care ea îl stabileşte pentru 65 de ţări.
Pentru al şaselea an consecutiv, China este clasată pe ultimul loc. Dintre cei circa 3,8 miliarde de utilizatori de internet, doar 20% trăiesc în ţări unde activităţile online sunt libere, 32% în ţări unde ele sunt doar “parţial” libere şi 35% în ţări unde nu sunt libere, potrivit raportului organizaţiei.
Raportul constată un declin notabil în ţări unde autorităţile au impus tăierea internetului, precum Myanmar, Kârgâzstan, India sau Rwanda.
Eșecul campionului libertății- America
Raportul nu scutește de critici nici America, campionul tradițional al libertății. Potrivit sursei citate, libertatea pe internet a scăzut un punct în SUA, înregistrându-se astfel un ușor declin, pentru al patrulea an consecutiv. Freedom House amintește faptul că platformele Facebook, Twitter și alte rețele sociale au fost utilizate intens pentru organizarea unor mișcări civice, un exemplu fiind protestele Black Lives Matter, ceea ce a atras însă și o întărire a supravegherii federale sau de către autoritățile locale, mai ales, după ce au fost semnalate mai multe cazuri de hărțuire și chiar amenințări.
În același timp, spațiul virtual a fost inundat de mesaje politizate, dezinformări și manipulări în ambele tabere, dar și în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Deși acest trend nu a infleunțat clasificarea finală, totuși fenomenul arată eșecul în ceea ce privește ameliorarea situației care a fost semnalată pentru prima oară în SUA, în alegerile prezidențiale din 2016.
Raportul amintește și episodul amenințărilor președintelui Donald Trump care a intrat în conflict cu Twitter și a recurs la un gest fără precedent, acela de a semna un ordin executiv menit să elimine statutul juridic privilegiat al rețelelor sociale, statut ce la apăra de evenutale procese legate de conținutul promovat de utilizatori. Organizația mai amintește și represaliile lui Trump vizând compania care deține TikTok și care are sediul central în China.