Precedent grav creat de votul din Senatul României privind mandatul senatorului Mircea Diaconu

Organizaţiile semnatare îşi exprimă îngrijorarea legată de gravul precedent creat de votul în Senatul României privind menţinerea mandatului senatorului Mircea Diaconu în ciuda confirmării stării de incompatibilitate în care acesta se află.

Asistăm la un moment deosebit de dificil pentru statul de drept în condiţiile în care Senatul României a hotărât prin vot încălcarea legii si a unei decizii a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Constatată de ANI şi stabilită atât de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizie definitivă şi irevocabilă, starea de incompatibilitate a senatorului liberal Mircea Diaconu a fost ignorată de către Senatul României.

Deşi prin lege senatorul ar fi trebuit să-şi piardă mandatul precum şi posibilitatea de a ocupa o funcţie publică în următorii trei ani, după votul Senatului din 30 octombrie, Mircea Diaconu va rămâne senator.

Organizaţiile semnatare atrag atenţia asupra modului în care acest vot va influenţa Mecanismul de Cooperare şi Verificare, una dintre problemele semnalate de Comisia Europeană fiind nepărăsirea funcţiilor de către demnitarii acuzaţi de incompatibilitate şi găsiţi în conflict de interese.

Freedom House
Expert Forum
Grupul pentru Dialog Social
Institutul pentru Politici Publice

30 octombrie 2012