Nașteri cu frica-n sân – PressHub

Nașterile și sarcinile în timpul pandemiei de coronavirus au fost pentru viitoarele mămici o grea încercare, pentru că dincolo de emoțiile și de teama pe care oricum o resimțeau în această perioadă, acestea au fost nevoite să se confrunte cu regimuri speciale de internare, cu reguli noi sau chiar cu cheltuieli neprevăzute și chiar ilegale.

Mai mult, teama de a nu se infecta mergând la spital a devenit o realitate, un astfel de caz de infectare cu COVID-19 a zece bebeluși fiind înregistrat la o maternitate din Timișoara.

Citește și: La Iași, gravidele au fost trimise să își facă teste COVID în privat

De cealaltă parte, personalul medical de la nivelul întregii țări a reclamat lipsa echipamentelor de protecție, dar și lipsa unei organizări corespunzătoare, ceea ce a alimentat și în rândul acestora o teamă cu care s-au luptat de fiecare dată când au îmbrăcat echipamentele. Astfel medicii au ajuns să intre într-o operație cu trei perechi de…