Recuperarea unor proprietăți de către persoane fizice nu a condus, decât prin excepție, la însănătoșirea patrimoniului: trebuie bani mulți să scoți din paragină frumoasele case boierești, palatele Secession, conacele sau parcurile în stil englezesc distruse. În Transilvania s-a exersat o soluție rară, recuperarea unor reședințe aristocratice sau a unor conace cu finanțarea unor ONG-uri.
Fundația pentru Comunitate, organizație nonguvernamentală din Cluj, a decis să salveze un conac din Dalnic, o zonă rurală de la poalele munților Bodocului. A cumpărat Conacul Gál și s-a apucat de treabă. De ce tocmai la Dalnic și de ce tocmai acel conac? E o poveste lungă care merită spusă.
Un sat de răzvrătiți
Satul de 956 de suflete din Secuime, situat la jumătatea distanței dintre Sf. Gheorghe și Tg.Secuiesc, e departe de a fi un obiectiv turistic, deși e așezat într-o zonă balneară și are o istorie fabuloasă: aici s-a născut Gheorghe Doja sau Dózsa György, cum îi spun localnicii, conducătorul răscoalei secuilor din 1514 împotriva nobilimii, rămas în memoria veacurilor prin supliciile suferite ca penitență. Despre execuția sa la Timișoara, jurnalistul Marius Cosmeanu scria că ”în industria cruzimii, perfecționată cu drăcească migală de imaginația umană, martiriul lui Gheorghe Doja reprezintă un fel de nec plus ultra. Pentru unii, chiar cea mai oribilă execuție din câte s-au consemnat vreodată”. Un imens monument din centrul comunei amintește de Doja. (…)
Dalnicul n-a avut în veacurile trecute ceea ce se numește aristocrație, în schimb a avut țărani înstăriți care și-au construit case confortabile pentru familiile lor numeroase. Comunismul a lăsat goale ”curiile” sau conacele, fiindcă urmașii celor care le-au construit au fost considerați ”chiaburi” și deportați în Dobrogea. Au căzut încet în paragină, fiind folosite fie ca hambare sau depozite, fie ca locuințe pentru asistați social, clădiri de patrimoniu din secolul al XVIII-lea cum sunt conacul Lázár-Beczásy, curiile Darkó și Veress, apoi casa Hadnagy și conacul Gaál-Borbáth datând din secolul al XIX-lea. Față de multe alte locuri, unde casele de patrimoniu au fost jefuite, rămânând fără uși, fără ferestre, cu doar câțiva pereți goi, oamenii din Dalnic nu s-au atins de vechile conace. Degradarea lor a fost lentă, timpul a lucrat asupra acoperișurilor de țiglă, a ros lemnul și bolțile, a subțiat treptele. Dar au rămas în picioare.
Conacul Gál cel cu noroc
„Norocos”, așa a numit jurnalista Andreea Pora Conacul Gál, după ce a făcut turul conacelor din Dalnic, împreună cu un desant de gazetari care au descins să recupereze poveștile locului. În urma documentării, a rezultat o carte în română, maghiară și engleză, apărută în 2016 la editura Curtea Veche, cu titlul Dalnic, istorii nespuse din satul lui Doja. Reporteri în Secuime. Norocul conacului vine din glorioasele sale antecedente: aici a copilărit un mare pictor al epocii Biedermaier, Barabás Miklos, portretistul curții imperiale, al aristocrației maghiare și vineze și, interesant pentru memorialistica românească, artist preferat al boierilor Bucureștilor secolului al XIX-lea. A doua șansă constă în faptul că urmașii familiei Gál, Borbáth Dezső și surorile, au reușit să smulgă după 1990 de la statul român proprietatea de pe care fuseseră alungați în 1949 și să o întrețină așa încât să poată fi valorificată. În fine, contactul cu Fundația pentru Comunitate din Cluj, a reprezentat momentul fericit când casa, cumpărată pe o sumă relativ mică, a fost restaurată și pusă în circuit cultural.
Povestea integrală a salvării Conacului Gal din Dalnic e spusă de Brândușa Armanca în cadrul campaniei „Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”