JURNALISM murdar la România TV / CNA – sesizat cu privire la ATACAREA JOSNICA a jurnalistei Sorina MATEI

Freedom House România, Grupul pentru Dialog Social și Expert Forum au solicitat CNA să analizeze în ce măsură respectă legislația audiovizuală referirile suburbane, vulgare la adresa jurnalistei Sorina Matei, atacuri promovate în 3 și 10 martie de postul România TV controlat de Sebastian Ghiță, un influent om politic din cadrul partidului de guvernământ. JURNALISM murdar: Romania TV  
Batjocorită: Sorina Matei
Ce va face CNA?

Chiar prin legea sa de funcționare, „Consiliul are obligația să asigure (…) protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine”, „supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor” Legii Audiovizualului și Codului Audiovizualului. 

Tolerarea acestor atacuri josnice facute de Romania TV, cu conotații sexuale, la adresa unei femei contravine rolului cu care Consiliul Național al Audiovizualului a fost investit prin Legea 504/2002.

Extrase din sesizarea trimisă la CNA în 10 martie 2014.


Doamnei Laura Georgescu
Președinte al Consiliului Național al Audiovizualului

(…) În emisiunea din 3 martie, postul România TV, controlat de politicianul Sebastian Ghiță, a difuzat o emisiune care a conținut un atac murdar împotriva jurnalistei Sorina Matei. 

Sub titlul „Doar o bucă să-ți mai pup, Băse!”, realizatorul România TV i s-a adresat ziaristei Sorina Matei (după ce aceasta moderase la B1TV o emisiune cu președintele Băsescu) cu un limbaj injurios, cu conotații sexuale, interzis de art.40 (3) din Codul Audiovizualului – „Soro, zi sincer, ai avut orgasm?”. Jurnalistul postului Romania TV a inserat apoi un montaj video realizat în aceeași notă de vulgaritate, pe care noi îl apreciem ca încălcând grav demnitatea umană și dreptul la propria imagine. În 10 martie 2014, materialele de promovare a emisiunii postului Romania TV au reluat cele mai injurioase și vulgare expresii la adresa ziaristei Sorina Matei.  

În spațiul public – pe stradă, într-un tren ori într-un magazin- autorii unor asemenea remarci obscene ar putea fi amendați de poliție. În studiourile de televiziune însă, ei se pun, cu curaj, la adăpostul libertății de exprimare pentru atacarea josnică a unei femei.  

Responsabilitatea CNA privind atacul de la Romania TV

Fiind singura autoritate de reglementare, control și sancționare a încălcării legislației audiovizuale, CNA are cea mai importantă responsabilitate în ceea ce privește monitorizarea și sancționarea unor derapaje care aduc gravă atingere demnității umane.

Potrivit art.10, alin.3 din Legea Audiovizualului 504/2002, între altele, „în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligația să asigure (…) protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine”. 

De asemenea, art.88 arată că „supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor prezentei legi, precum şi a deciziilor şi instrucţiunilor cu caracter normativ emise în baza şi pentru aplicarea acesteia revin Consiliului.”

Vă solicităm în consecință să vă îndepliniți obligațiile prevăzute de lege și să decideți în ce măsură emisiunea „Starea nației” din 3 martie 2014 de la România TV și promo-urile emisiunii din 10 martie 2014 au respectat Legea Audiovizualului adoptată de Parlamentul României și Codul Audiovizualului ale cărui norme au fost adoptate de membrii CNA.

Freedom House România                                                                                         10 martie 2014
Grupul pentru Dialog Social
Expert Forum