Renumit magistrat francez, Charles Duchaine este directorul general al Agenției pentru gestionarea și recuperarea bunurilor sechestrate și confiscate. El consiliază autoritățile române pentru înființarea unei agenții similare la București.
Marginală acum zece ani, practica sa judiciară dură în materie de sechestru și confiscări s-a impus ca politică oficială a statului francez în combaterea crimei organizate și corupției.
„Avem șansa în Franța și în România de a nu fi trăit ceea ce au trăit și trăiesc alte state în care organizațiile criminale au puteri superioare autorităților publice. Dacă vrem să ajungem acolo, ne putem opri cu sechestrul și confiscările și ne putem duce la culcare. Dar, dacă nu vrem să ajungem ca în Mexic, din păcate, de exemplu, trebuie ca statele noastre să se trezească și să înțeleagă că sechestrul este absolut indispensabil, iar confiscarea instrumentelor și bunurilor provenite din infracțiuni este necesară supraviețuirii democrațiilor noastre”, a declarat Charles Duchaine în cadrul conferinței de închidere a proiectului „Susținerea confiscării extinse și recperării prejudiciului”.
Judecătorul de instrucție francez ne-a acordat un interviu, publicat integral în Revista 22, partnerul media al conferinței de închidere.
– Vă revendicați paternitatea Agenției pentru Gestionarea și Recuperarea Bunurilor Sechestrate și Confiscate?
– Cu mult înaintea creării Agenției, am fost unul dintre foarte puținii judecători care au dispus sechestru pe bunuri imobiliare pe când nu exista un text legal explicit. Erau prevederi referitoare la confiscare, deoarece în dreptul francez confiscarea este o pedeapsă și trebuia prevăzută explicit în legislație, dar nu existau prevederi privind sechestrul bunurilor imobiliare.
În practică, mi-am imaginat metode de impunere a sechestrului. Metodele mele au fost folosite de legislator în redactarea legii din 2010, care, înainte de toate, a fost o reformă a procedurii de sechestru. Ideea creării une agenții de gestiune era o idee foarte răspândită la nivel european și internațional, dar practica mea judiciară, care era destul de izolată, a permis punerea în evidență a necesității unei asemenea agenții. Am fost asociat eforturilor de întocmire a textelor legislative, dar nu am paternitatea Agenției.
– Înainte de 2005 nu existau imobile puse sub sechestru în Franța.
– Exact. În Franța exista în mediul judiciar o idee foarte răspândită că nu putem sechestra imobile în absența unui text legal. Am fost singurul la început, apoi printre puținii în a susține că, deși era nevoie de un text legislativ pentru a confisca în temeiul principiului legalității, nu era nevoie de niciun text anume pentru a putea pune sub sechestru imobile. Tot ce nu era interzis prin lege în materie de procedură era autorizat, astfel am pus eu sechestru pe imobile.
– Au fost primele trei mobile puse sub sechestru în Franța…
– Da. Am spus că nu este posibil să urmărim penal traficanți și mari infractori lăsându-le beneficiile îmbogățirii ilegale. Am folosit metode de drept civil, proceduri civile pentru a menține valoarea bunurilor.
– Cum a evoluat situația după 2005?
– În 2005, mă bazam pe un fundament legal fragil. Câțiva dintre colegi au început să facă același lucru. Anul următor, nu mai erau trei imobile sechestrate, ci 70. Până în 2010 s-au dezvoltat proceduri empirice. Prin această practică judiciară am încurajat legislatorul, am pus în lumină carențele legislative, iar acțiunea mea din 2005, care a provocat această evoluție și care s-a reprodus indiferent de voința mea, a avut un rol de precursor, care a favorizat în mare măsură procesul legal.
– Care au fost principalele dificultăți în crearea Agenției?
– Reticența cea mai mare a fost a colegilor magistrați. Neștiind cum să o facă și nerecunoscând faptul că nu știu, ei spuneau că ceea ce facem noi este ilegal. De fapt, era modalitatea lor de a se proteja de o formă de incompetență.
Nu îmi amintesc să ne fi confruntat cu o veritabilă reticență politică. Dar nici nu sunt foarte sigur că tot mediul politic a înțeles miza și… continuare interviu