FHR invitată la Toolkit-ul pentru Bună Guvernare, organizat de Societatea Academică din România

Fundația Freedom House continuă să susțină jurnalismul de investigație, această specie a mass-media (neînțeleasă, nedigerabilă și netolerată încă de baroni locali, corupți de profesie și personaje cripto-comuniste), extrem de importantă pentru o țară cu multiple repere confuze, ca România; ca atare, directorul Freedom House România, d-na Cristina Guseth, a moderat, la invitația Societății Academice din România, un panel cu trei jurnaliști de investigație și un expert Activewatch (Ionuț Codreanu), care au discutat despre investigații de presă în legătură cu fondurile europene.

Astfel, Daniel Befu (câștigător al marelui premiu Freedom House, din cadrul programului ”Supporting Investigative Journalism”), jurnalist la România Liberă, a avut o prezentare cu titlul ”De ce iubesc politicienii politica”, în care a probat faptul că firma cumnatului lui Victor Ponta, ”Grossman Enginneering Group”, are afaceri nu doar cu grupul băsist Golden Blitz, ci și cu statul român, uneori cu finanțări din fonduri europene (în ultimii 5 ani, cca 26 de astfel de contracte, cu o valoare de aprox 100 milioane de lei). 

Citiți tot articolul aici