În perioada 10-13 Septembrie 2020, Freedom House România organizează Festivalul de Idei unSettled, la Sighetu Marmației. Festivalul este dedicat comemorării Victimelor Comunismului și al Rezistenței și va reuni 20 de studenți din toată țara.
Printre vorbitorii de la festival regăsim nume notorii ca Ana Blandiana, Sabina Fati, Vlad Mureșan. Dintre temele abordate enumărăm Genealogia ideii totalitare, Practicile politice în comunismul românesc și represiunea, Instrumentalizarea istoriei și a literaturii. Cultul personalității, Mitologia comunistă, Capitalul social în România de astăzi, Implicarea civică. Opoziția față de regim vs. lipsa de implicare socială, Cât va mai dura postcomunismul?.
Activitățile vor include dezbateri, ateliere artistice, proiecții de film, vizite de studiu și sesiuni de tip bibliotecă vie cu oameni care au trăit vicisitudinile comunismului.
N.B. Proiectul a fost adaptat exigențelor dictate de Covid19, modificându-și, astfel, perioada desfășurării, iar cei 150 de participanți vor fi repartizați în mai multe serii, în loc de două. Aceasta fiind prima serie.
Vă invităm să ne urmăriți pe platformele online: Bursele unSettled și Freedom House România.
Taberele de studiu de la Sighet se desfășoară în cadrul Burselor unSettled. Proiectul Learning from Our Past to Build the Future este derulat în parteneriat cu Fundația Academia Civică, Institutul de Investigarea a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc, Geeks for Democracy, Forum Apulum, Funky Citizens, iTeach.ro și susținut de Radio Europa Liberă și PressHub, rețea formată din 30 de publicații locale din România.
Acest proiect este parțial finanțat printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările și concluziile prezentate în acest proiect sunt ale organizatorilor și nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.