Ultimele capitole care lipsesc din cartea de istorie
Festivalul de film Ecranul Memoriei are loc între 19 și 21 noiembrie, la Cinema Muzeul Țăranului și propune trei zile de proiecții și discuții dedicate istoriei recente. Evenimentul reunește filme românești apreciate la nivel internațional, care explorează momente-cheie din trecutul secolului XX.
Accesul la toate proiecțiile și dezbaterile este gratuit.
Programul include:
- 19 noiembrie – „Metronom”, regia Alexandru Belc, un portret al adolescenței și al libertății sub regimul comunist din anii ’70;
- 20 noiembrie – „Libertate”, regia Tudor Giurgiu, o reconstituire a evenimentelor din timpul Revoluției din 1989;
- 21 noiembrie – „Fotografii însângerate”, regia Copel Moscu, un documentar despre pogromul de la Iași și memoria Holocaustului.
Proiecțiile vor fi urmate de discuții moderate de istorici regizori și actori care vor contextualiza temele și vor încuraja reflecția critică.
Festivalul include și o componentă multimedia realizată de tineri participanți, care documentează reacțiile și ideile generate pe parcursul evenimentului.
Prin combinarea filmului cu dialogul public, Ecranul Memoriei oferă un cadru accesibil și relevant pentru înțelegerea trecutului recent și a valorilor democratice.
La dezbaterile de după proiecții vor participa Adrian Cioflancă, Marian Țuțui, Șerban Lazarovici și Copel Moscu, iar discuțiile vor fi moderate de Adina Popescu (revista Dilema) și Corina Negrea (Radio România Cultural).
Înscrierile se realizează pe acest formular:

