Un cercetător clujean a pus la punct un studiu care documentează modul în care sunt crescuți păstrăvii în România. În foarte multe păstrăvării, materialul de reproducere este adus din afara țării, ceea ce, spune cercetătorul, poate pune probleme. Proiectul de cercetare este finanțat din fonduri europene, România fiind una dintre țările europene cu cel mai mic consum de pește raportat la numărul locuitorilor.
Fondurile europene finanțează o cercetare aproape exhaustivă a condițiilor în care sunt crescuți păstrăvii în România. Paradoxal, banii au fost obținuți de un universitar din Cluj, cel mai mare oraș al Transilvaniei, regiune în care înțelepciunea populară încă susține că „cel mai bun pește e porcul”.
Studiu la coada peștelui
Daniel Cocan, 45 de ani, este conferențiar universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), singura instituție de învățământ superior din țară unde mai există…