Pe perioada crizei pandemice, achizițiile publice au avut un regim special și s-au desfășurat rapid. Investiții masive în achiziționarea de materiale și echipamente medicale, servicii și produse au avut loc în ultimele două luni. Unele dintre ele au creat suspiciuni și au iscat dezbateri publice. Altele au fost exemple de eficiență și au atras aprecierea generală. Pentru a înțelege mai bine specificul achizițiilor în perioada de criză, ce neclarități a generat, care sunt riscurile sau posibilele abuzuri, ne-am adresat unui specialist în domeniu, Dacian Dragoș, profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai”.
Dacian Dragoș este profesor universitar de Drept administrativ și european la Universitatea „Babeș- Bolyai”, specializat în achiziții publice.
– Dragă Dacian, te ocupi de drept administrativ și european și de problematica achizițiilor publice. Acum avem o situație deosebită, achizițiile publice în timpul pandemiei au avut un regim…