Cercetat într-un nou dosar pentru fraude din fonduri europene, Omer Radovancovici, fost primar în comuna cărășeană Pojejena, are antecedente grele. Supranumit „Prințul Clisurii”, Radovancovici a făcut pușcărie pentru contrabandă și organizare de grup infracțional. Pentru a asigura continuitatea la „domnia” comunei, Primăria Pojejena s-a „moștenit” în familie, de la primar la nevastă, Mira Radovancovici. Miza, deși poate părea surprinzător, este că se pot strânge averi consistente chiar și într-o comună cu 3000 de locuitori. La indigo, frâiele primăriei din Socol, care face parte din rețea și din „dinastie”, au fost preluate, după condamnarea fostului primar Valentin Ghiță – prins delapidând proiecte cu fonduri europene –, de soția acestuia, Olguța Ghiță. Sora Mirei Radovancovici.
Vestea că Omer Radovancovici, cândva capul contrabandei de pe Clisura Dunării și om de casă al fostului baron de Caraș-Severin, Sorin…