Comuna tulceană Luncavița, o comunitate cu puțin peste 4000 de suflete din Dobrogea, a atras cu succes din 2007 până azi nu mai puțin de 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile. În timp ce 5 milioane au fost atrase de Primărie, 15 milioane au fost atrase de localnici. Pe lângă banii europeni, Primăria Luncavița a mai accesat alte 20 de milioane de euro, nerambursabili, din fonduri elvețiene, norvegiene, guvernamentale sau proiecte private și fonduri prin PNDR. Rezultatul: drumurile au fost reabilitate, comuna este racordată la apă și canalizare, s-a dezvoltat infrastructura educațională, oamenii trăiesc din agroturism și au conservat meșteșugurile locale. 80% dintre gospodării sunt conectate la internet, iar în localitate există WiFi gratuit.
Cum au reușit? Doi oameni, primarul și fratele său, au înțeles două lucruri esențiale pentru dezvoltarea comunității lor: importanța conexiunii la internet și fondurile europene.
Totul a…