Insistența cu care liderii PSD susțin că Adrian Năstase a fost condamnat politic și că DNA răspunde la comanda politică arată că aceștia acționează în mod iresponsabil pentru decredibilizarea justiției, ceea ce este un fapt îngrijorător, subliniaza Cristina Guseth, director al Freedom House România.
Declarațiile au fost facute în contextul în care, joi, CSM a stabilit că premierul Victor Ponta și ministrul Dan Șova au afectat independența justiției și au generat neincrederea populației în actul de justiție prin declarațiile făcute cu privire la condamnarea la închisoare a lui Adrian Năstase. „Reacția de joi dimineața a doamnei președinte a ICCJ, Livia Stanciu, mi s-a părut foarte fermă, la fel ca și reacțiile din timpul ședintei CSM. Ma întreb dacă în urmă cu 7 ani ne-am fi putut imagina că președintele Înaltei Curți poate să ii dea o astfel de replică premierului (în 2007 Romania a intrat în Uniunea Europeană – n.red.) „, a comentat pentru Ziare.com Cristina Guseth dezbaterea judecătorilor și procurorilor din CSM.
în ciuda acestora, liderii PSD nu și-au schimbat atitudinea. Premierul Ponta a vorbit ironic despre „independența justiției” și a spus că el însuși n-ar fi om politic dacă n-ar avea dosar la DNA, iar europarlamentarul Cătălin Ivan, purtătorul de cuvant al PSD, a comentat spunând că 99,9% dintre pesediști cred în continuare că în dosarul lui Adrian Năstase nu au existat probe, acesta fiind condamnat politic.
„Mi se pare o acțiune iresponsabilă de decredibilizare a justitiei, o acțiune continuată de acești politicieni. Faptul că nu se opresc să decredibilizeze justiția și să transforme într-un titlu de glorie un dosar la DNA este de natură să ne îngrijoreze”, a comentat Cristina Guseth.
Românii trebuie să apere justiția
Întrebată cine ii poate opri pe politicieni să submineze încrederea cetățenilor în magistrați, directorul Freedom House România a făcut trimitere la recenta vizită efectuata la București de Victoria Nuland, adjunctul secretarului de stat american John Kerry.
„S-a discutat mult cu ocazia vizitei doamnei Victoria Nuland și mulți dintre cei care nu au fost la întalniri au vorbit public. Eu am participat. Aș aduce aminte o declaratie publică făcută de Victoria Nuland: ‘Românii trebuie sa ăși apere valorile și să apere justiția’. Aș relua această declarație drept răspuns la întrebarea dvs.”, a declarat aceasta.
Rugată să precizeze dacă se referă la sancționarea politicienilor prin proteste de stradă sau doar prin vot, Cristina Guseth a răspuns: „Prin toate instrumentele democratice pe care le au la dispoziție – prin vot, în strada, oricum”.
„Mai nou, prin televiziunile ‘de serviciu’ se transmite mesajul că străinatatea este de vină pentru criza prin care trecem. Să nu ajungem ca oamenii să își dea seama că vina este de fapt a noastra”, a mai comentat aceasta.
Pe de alta parte, toate derapajele din ultima vreme ale clasei politice vor fi menționate în raportul Comisiei Europene pe justiție, din cadrul MCV, care va fi dat publicității în cel mult două săptămâni.
Care vor fi efectele iresponsabilității politicienilor români pe plan extern?
„E bine sa nu ii impingem sa ia decizii pe care altfel nu ni le-am imagina. Noi am vorbit în ‘marțea neagră’ despre criteriile de la Copenhaga, se vorbește și acum. Eu știu ca sunt oameni care nu înțeleg decât când li se vorbește de bani și asta este o problemă”, a comentat diplomatic directorul Freedom House România.
Desfiintarea DNA, ceruta de Consiliul Judetean Constanta
Cat despre reacția virulentă a Consiliului Județean Constanța, care a cerut desființarea DNA după ce Nicușor Constantinescu a fost ridicat de procurori, Cristina Guseth a comentat spunând ca asistam doar la o „desțelenire” a feudei constănțene.
„Cazul Nicusor Constantinescu atrage atenția pentru ca acolo, la Constanța, era o lume care se ducea către epoca feudală. Ei controlau totul, acolo nu intra decât cine doreau ei. Deja încep să apară ecouri. Pe noi ne suna oameni de business care ne spun ce se întamplă, cum se stabilea mercurialul șpăgii în Constanța. Au inceput oamenii să vorbească despre ce se întampla și ce se întamplă înca în Republica Constanța, pentru că s-a început doar să se desțelenească, dar noi discutăm de 4-5 ani despre ce se întampla acolo. Portul Constanța era cel mai ‘curat’ port din lume, nu?”, a declarat aceasta.
Întrebata dacă este de părere că PSD va merge până la capăt în apărarea corupților și chiar va promova legislativ desființarea DNA, Cristina Guseth s-a arătat sceptică.
„Nu cred, chiar așa ceva nu cred. Dar reacția ne arată în ce măsură locul acela este viciat. Dacă și-au permis să pună comunicatul acela pe site-ul instituției, asta ne arată cât de departe pot merge lucrurile. Cred însă că va fi un an greu și ca această luptă a politicienilor de a scăpa de procese, de pușcarie, va continua”, a conchis directorul Freedom House România.
Articol preluat de pe ziare.com