1. Procedura
Conform Proceeds of Crime Act, pentru a fi dat un Ordin de confiscare este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii[2] printre care se numără:
– inculpatul trebuie să fie condamnat (execeptând situaţiile în care se poate apela la instanţe civile, caz în care nu este necesară existenţa unei hotărâri de condamnare definitive de către o instanţă penală),
– să fie găsit că a încălcat una dintre prevederile din cadrul secţiunilor 3,4 sau 6 din Legea de Condamnare (Sentencing Act, 2003) care vizează chestiuni procedurale precum hotărâri de luare în custodie şi eliberare condiţionată,
– să fie luată în considerare aplicarea unui ordin de confiscare, procurorul trebuie să ceară instanţei continuarea procedurilor în cazul în care aceasta nu alege să continue din oficiu, iar Curtea trebuie să decidă în ce măsură inculpatul a avut o conduită ilicită şi avantajele pe care le-a obţinut în urma acesteia.
Dacă instanța decide că inculpatul a obţinut anumite bunuri în urma acestor activităţi infracţionale, instanţa trebuie să evalueze suma de recuperat şi să iniţieze un ordin prin care să-i ceară să plătească respectiva sumă.
Datoria de a evalua valoarea bunurilor obţinute din infracţiuni şi de a iniţia un ordin de confiscare devine obligaţie pentru Curte în cazul în care aceasta constată că oricare dintre victimele comportamentului ilicit al inculpatului a iniţiat deja sau intenţionează să înainteze o acţiune în vederea reparării prejudiciului sau pentru vătămare corporală.
Apoi instanţa trebuie să evalueze în termeni de probabilitate beneficiile obţinute de către inculpat precum şi în ce măsură acesta a avut un comportament infracţional care a facilitat obţinerea lor.
Instanţa evaluează în termeni de probabilitate beneficiile obţinute de inculpat precum măsura în care un comportament infracţional a facilitat obţinerea lor.Inculpatului îî revine sarcina de a proba că a dobândit licit bunurile respective.
Sarcina de a demonstra faptul că nu există o legătura de cauzalitate între beneficii şi comportament îi revine inculpatului.
Ultima condiţie vizează imposibilitatea condamnării în lipsă a inculpatului, distincţie fundamentală faţă de procedura confiscării extinse instituite prin recenta Directivă europeană privind îngheţarea şi confiscarea mijloacelor şi încasărilor faptelor penale din Uniunea Europeană.
Prevederile Legii de Condamnare[3] se aplică în mod retroactiv asupra infracţiunilor vizate precum şi asupra bunurilor obţinute înainte de intrarea sa în vigoare.
Existenţa comportamentului infracţional[4] poate fi constatată în cazul în care sunt regăsite următoarele elemente:
– comportamentul face parte dintr-o activitate mai largă care s-a desfăşurat pe o perioadă de şase luni,
– activitate pentru care s-au iniţiat anumite proceduri sau pentru care a fost deja condamnat,
– în urma acestei activităţi a obţinut beneficii de minim 5.000 de lire.
Valoarea bunurilor care pot fi recuperate se calculează scăzând din valoarea totală a tuturor proprietăţilor deţinute de persoana vizată obligaţiilor asumate în prealabil precum şi valoarea totală a bunurilor obţinute sub titlu de donaţie („tainted gifts”) despre care există motive să se considere ca au legătură cu activitatea infracţională.
Termenele de confiscare pot fi extinse peste 24 de luni doar în cazul unor circumstanţe extraordinare, iar neplata atrage pedeapsa cu închisoarea.
Termenele pentru pedeapsa cu închisoarea sunt stabilite în mod expres, în funcţie de suma datorată, întinzându-se pe o perioadă de la şapte zile pentru o sumă mai mică de 200 de lire până la maximum 10 ani pentru o sumă de maximum 1.000.000 de lire.
Totodată, legislaţia britanică prevede posibilitatea recuperării bunurilor obţinute în urma comiterii unor activităţi infracţionale chiar în lipsa unei hotărâri de condamnare definitive, prin apelarea la instanţele de judecată civile.
Aceasta posibilitate a devenit ulterior un argument utilizat de către guvernul britanic pentru a refuza aplicarea prevederilor Directivei europene privind confiscarea extinsă, instrument care cuprindea prevederi similare însă integrate într-o instituţie diferită.
2. Instituţii
Conform International Center for Assets Recovery[5], în spaţiul anglo-saxon sunt prezente mai multe instituţii responsabile cu diferite activităţi în domeniul recuperării bunurilor obţinute din infracţiuni de crimă organizată, criminalitate informatică sau fraude economice: National Crime Squad, Assets Recovery Agency, Serious Organized Crime Agency, National Crime Agency, National Cyber Crime Unit, Attorney General Office, Her Majesty Revenue and Customs Solicitor’s Office, Serious Fraud Office, International & Financial Crime Unit şi Financial Services Authority.
Dintre acestea, un rol central au jucat Divizia Naţională de Combatere a Criminalităţii (înfiinţată în 1998 ca urmare a fuziunii a şase echipe regionale), Agenţia privind recuperarea bunurilor obţinute din infracţionale, Agenţia pentru Combaterea Crimei Organizate şi Agenţia Naţională pentru Combaterea Infracțiunilor.
Cei 4.500 de ofiţeri ai National Crime Agency colaborează cu poliţia regională (cu cele nouă Unităţi regionale pentru crimă organizată) precum şi cu alte organizaţii internaţionale şi beneficiază de un buget mai mare decât cel al Agenţiei care a precedat-o – de 494 milioane de lire în loc de 457 milioane de lire. În cadrul acesteia s-a înfiinţat un nou Birou de criminalitate informatică (National Cyber Crime Unit). Două departamente specializate din cadrul Agenţiei, Centrul privind beneficiile obţinute din infracţiuni (Proceeds of Crime Center) şi Unitatea de informaţii financiare a Regatului Unit (UK Financial Intelligence Unit) se ocupă cu strângerea informaţiilor privitoare la activităţile de criminalitate financiară legate de spălarea de bani sau de activităţile teroriste.Agenţia Naţională pentru Combaterea Infracţiunilor (National Crime Agency)
Agenţia Naţională pentru Combaterea Infracţiuniunilor are un rol sporit în lupta împotriva criminalităţii, comparativ cu agenţiile ce au precedat-o şi are o poziţie mult mai potrivită eficientizării acestor eforturi. Aceasta conduce lupta împotriva infractorilor şi grupurile criminale organizate[6] care reprezintă grave ameninţări la adresa Marii Britanii – printre acestea numărându-se fraudele economice, traficul de droguri, traficul de persoane şi criminalitatea informatică.
Modalităţile de răspuns sunt de trei tipuri: prin organizarea propriilor operaţiuni, prin oferirea de sprijin specializat şi operaţional şi prin oferirea unui leadership pentru a asigura aplicarea legislaţiei din domeniul penal[7].
Agenţia Naţională pentru Combaterea Infracţionalității a preluat atribuţiile celor trei agenţii anterioare: Diviziei Naţionale pentru Infracțiuni, Agenţiei privind recuperarea beneficiilor obţinute din activităţile infracţionale şi Agenţiei pentru Combaterea Crimei Organizate.
Agenţia de recuperare a beneficiilor obţinute din infracţiuni (Assets Recovery Agency)
Agenţia este independentă din punct de vedere operaţional, raportând cu privire la activitatea sa în mod exclusiv Secretarului de Stat. Agenţia a fost înfiinţată în 2003, prin Legea cu privire la beneficiile obținute din infracţiuni (Proceeds of Crime Act). Avea sarcina[8] de a sprijini activitatea Poliţiei, Agenţiei vamale şi fiscale şi a Agenţiei pentru Combaterea Crimei Organizate (Serious Organized Crime Agency), prin investigarea cazurilor de confiscare post-condamnare şi aplicarea ordinelelor de confiscare, prin intentarea de acţiuni civile pentru recuperarea prejudiciilor şi impunerea de taxe asupra câştigurilor despre care are motive rezonabile să considere ca au fost obţinute în urma unor activităţi infracţionale.
Activitatea Agenţiei de recuperare a beneficiilor obţinute din infracţiuni s-a încheiat în 2008.
Între 2006 şi 2007 a recuperat 15.9 milioane de lire din bunurile confiscate, 16.6 milioane de lire din ordine de recuperare, înţelegeri voluntare de restituire şi a întrerupt activităţi infracţionale a căror valoare atingea 73.6 milioane de lire.
Începând din 2002, orice ofiţer de poliţie sau ofiţer vamal poate să confişte atât pe teritoriul naţional cât şi la graniţe sumele care depăşesc 1.000 de lire şi despre care are motive să considere că sunt obţinute printr-un comportament infracţional. Sumele nu pot fi reţinute mai mult de 48 de ore fără ordinul unui magistrat şi se pot depune cereri de recuperare a sumelor confiscate de către persoanele în cauză. Ca şi în cazul procedurii clasice, sarcina de a demonstra faptul că nu există o legătura de cauzalitate între suma de bani deţinută şi comportamentul infracţional îi revine acuzatului.
Agenţia pentru Crimă Organizată (Serious Organized Crime Agency)
A treia agenţie britanică în 15 ani de combatere a criminalităţii, a fost o instituţie publică executivă neinclusă în vreun departament, sponsorizată însă de Ministerul de Interne (Home Office), instituită prin Legea privind crima organizată şi poliţie (Serious Organised Crime and Police Act ) din 2005, în vigoare din 2006. Printre atribuţiile sale se numără acelea de implementare a legii şi de reducere a impactului crimei organizate asupra comunităţilor locale, precum şi acela de analiză a informaţiilor din domeniul financiar pentru a contracara activităţile de spălare de bani. Şi-a încheiat activitatea în data de 7 octombrie 2013. Prin Serious Crime Act din 2007[9] sunt transferate atribuţiile Agenţiei privind beneficiile obţinute în urma activităţilor infracţionale, desfiinţată în 2008, către Agenţia pentru Combaterea Crimei Organizate şi sunt revizuite anumite aspecte legate de investigaţii şi de investigatorii financiari acreditaţi, procedurile de recuperare şi mandatele de căutare şi se completează atribuţiile de investigare ale Agenţiei Vamale şi Fiscale.
Printre obiectele asupra cărora se pot iniţia limitări, prohibiţii sau cereri se numără afacerile, proprietăţile mobile şi imobiliare, aranjamentele legate de locul de muncă, mijloacele de comunicare, eventualele locaţii închiriate, libertatea de deplasare pe teritoriul Regatului Unit sau în exterior.
Conform estimărilor Oficiului Naţional de Audit (National Audit Office), între 2012 şi 2013 au fost recuperate pe teritoriul Regatului Unit aproximativ 26 pence la fiecare 100 de lire, reprezentând aproximativ 0.26 % din totalul confiscărilor.[10]
Oana IRIMIA
[1] Poate fi consultată integral la adresa: http://www.nationalcrimeagency.gov.uk/publications/207-nca-strategic-assessment-of-serious-and-organised-crime/file
[2] Conform Secţiunii 6 din Partea a II a din Proceeds of Crime Act 2003
[3] Conform Articolului 76 Alineatul 2 din Proceeds of Crime Act 2003
[4] Conform Articolului 75 Alineatul 2 din Proceeds of Crime Act 2003
[5] Având link-ul: http://www.assetrecovery.org/kc/node/000d79d3-a34b-11dc-bf1b-335d0754ba85.2
[6] Conform BBC, numărul acestora se ridica în octombrie 2013 la 37,000, mai multe detalii pot fi găsite la adresa: http://www.bbc.com/news/uk-24418847
[7] http://www.nationalcrimeagency.gov.uk/about-us
[8] Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul Agenţiei, la link-ul: http://www.assetrecovery.org/kc/node/0876cba2-a34b-11dc-bf1b-335d0754ba85.0;jsessionid=0067A9E0FE549A1E5915FFC9A73D6989
[9] Mai multe detalii în documentul ce poate fi consultat direct la adresa: http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2007/27
[10] Mai multe detalii în Money Laundering Bulletin, care poate fi consultat la link-ul: http://www.moneylaunderingbulletin.com/legalandregulatory/assetsrecovery/confiscation-prises-pennies-from-criminal-coffers-95642.htm