
Christian SPAHR este directorul Programului Media Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer, cu sediul la Sofia. În acest an, KAS a susținut secțiunea „Justiție și Stat de drept” din cadrul concursului „Tânărul Jurnalist al Anului”.
Care sunt obiectivele Programului Media al Konrad Adenauer Stiftung în Europa de Sud-Est?
Scopul nostru este să întărim jurnalismul profesionist – deoarece relatările profunde și echilibrate reprezintă o bază pentru cetățenii bine informați. În mod special în țările aflate în tranziție și în democrațiile tinere, media joacă un rol foarte important în convingerea cetățenilor cu privire la modelul democratic. Cu toate acestea, atmosfera în care acționează media este încă destul de polarizată, și mulți jurnaliști nu au condițiile potrivite pentru a-și practica meseria independent. Prin asigurarea unei preătiri continue și prin organizarea de dezbateri publice, noi am dori să contribuim la modernizarea peisajului media. Desfășurăm activitați în zece țări din regiune, inclusiv în noile state membre – România, Bulgaria și Croația.
De ce susțineți concursul “Tânărul Jurnalist al Anului“?
Acordarea de premii pentru jurnaliști reprezintă o modalitate eficientă de a atrage atenția și de a populariza exemplele bune și cele mai bune practici jurnalistice. Mulți ziariști sunt sceptici cu privire la impactului muncii lor, ori se tem de condiții potrivnice când investighează subiecte sensibile. Prin urmare, este important să oferim o platformă jurnaliștilor cu activitate deosebită. Am ales să susținem secțiunea „Justiție și Stat de drept” pentru că o justiție independentă și lupta împotriva corupției sunt în mod deosebit importante pentru dezvoltarea societăților democratice.
Cum evaluați munca de investigație pe care o duc jurnaliștii din Balcani?
Jurnalismul în Balcani nu este foarte ”investigativ” per ansamblu, dar am cunoscut mulți reporteri pentru care am cel mai mare respect. Unii dintre ei performează în condiții de mare presiune, alții au descoperit metode foarte inovative de investigare a corupției și crimei organizate. Cum condițiile jurnalismul de investigație nu sunt tocmai favorabile în multe dintre publicațiile tradiționale, admir faptul că unii dintre cei mai activi jurnaliști de investigație au fondat ONG-uri sau grupuri de investigație, pentru a avea o bază mai stabilă în desfășurarea activității lor atât de importante. Bune exemple sunt Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) si Centrul pentru Jurnalism de Investigație din Serbia (CINS). De asemenea, și ONG-urile care oferă sprijin legal, precum Programul de Acces la Informații din Bulgaria, ajută foarte mult în dezvoltarea jurnalismului de investigație.
Care este opinia dumneavoastră generală asupra peisajului media din Europa de Sud-Est?
Multe noi publicații au apărut după căderea comunismului. În ceea ce privește media per capita, în multe țări din regiune titlurile sunt mai numeroase decât în Germania, sau în alte țări ”ocidentale”. Dar diversitatea opiniilor exprimate este, adesea, mai redusă, iar anumite subiecte rămân în umbră. Mai mult, media are o înclinație către conflict. Multe dintre deciziile politice includ întrebări firești privind direcția strategică. Dar multe dintre relatări sunt foarte polarizate, fie pro-, fie anti- guvern. Dezbaterile politice sunt mai degrabă dominate de acuzații, decât de discutarea unor concepte. În acest context, arareori găsim o acoperire echilibrată a unui subiect – unul dintre motivele pentru care încrederea in media tradițională scade, iar media online capătă importanță. În contextul unei crize economice, acest fenomen este periculos în special pentru presa tipărită. Dar, cum am spus, există jurnaliști profesioniști, precum si alți actori de pe piața media care doresc o îmbunătățire a situației, iar noi dorim să contribuim la atingerea acestui scop.