Cetatea Ineului, bijuterie istorică a Aradului, are o nouă șansă de restaurare cu fonduri europene

Una dintre cetățile emblematice ale Transilvaniei, care l-a găzduit și pe Mihai Viteazul, are șansa să renască cu fonduri europene. Cetatea Ineului, bijuterie istorică a Aradului, aflată astăzi într-o stare avansată de degradare, ar putea fi reabilitată în cadrul unui proiect de revitalizare a edificiului transmis către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (POR), acum aflat în evaluare. Suma ce ar putea fi alocată din bani europeni este de maximum 5 milioane de euro. Autoritățile locale au mai avut tentative de a restaura Cetatea Ineului, tot cu fonduri europene, însă proiectul a eșuat pe fondul opoziției Consiliului Județean Arad. Mai exact, din cauza unor contre politice.

Până când va fi renovată cu fonduri europene, Cetatea Ineului este inclusă de primăria orașului în proiecte culturale, găzduind concerte și difuzări de filme în aer liber.

Primarul Ineului, pedepsit cu Cetatea

În 2012, când a fost ales primar al…