În anul 2012, 98,1% din deciziile emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) au rămas definitive şi irevocabile şi doar 12,97% din totalul deciziilor au fost atacate de către companii în instanţă – aşa arată cifrele seci ce arată eficienţa instituţiei pe care premierul Victor Ponta a declarat că vrea să o desfiinţeze şi s-o înlocuiască cu un complet de judecată de la Tribunal.
Mai mult, reprezentanţii CNSC au declarat pentru HotNews.ro că, deşi termenul legal de soluţionare a unei contestaţii este de 20 de zile, „practica a demonstrat însă că termenul mediu este de numai 13 zile”. În plus, au dat exemplul unei contestaţii rezolvate în „numai 3 zile lucrătoare”, aceeaşi contestaţie care l-a determinat pe premierul Victor Ponta să propună încă de la începutul anului desfiinţarea CNSC pe motiv că întârzie sau blochează procedurile.
Continuarea aici