Zece organizații neguvernamentale au cerut președintelui Biroului Electoral Central, doamna judecător Veronica NĂSTĂSIE, luarea de urgență a unei decizii privind permisiunea birourilor electorale județene „de a primi documente pentru acreditarea observatorilor pentru cel de-al doilea tur de scrutin de către organizațiile care au primit deja adeverința de eligibilitate din partea Autorității Electorale Permanente.”
„Până la acest moment nu există o procedură clară pentru observatorii care vor să se acrediteze doar pentru cel de-al doilea tur de scrutin și nu au fost acreditați pentru primul tur”, se arată în adresă. „Birourile electorale de circumscripție județeană cărora li s-au transmis întrebări legate de procedura de acreditare pentru cel de-al doilea tur nu au o procedură unitară și oferă răspunsuri diferite, situație pe care o considerăm gravă. Biroul Electoral Teleorman acceptă spre exemplu documentele pentru acreditările destinate celui de-al doilea tur, dar nu le poate valida în lipsa unei decizii a Biroului Electoral Central; pe de altă parte, răspunsul verbal primit din partea BEJ Dolj specifică faptul că nu se mai primesc astfel de decizii.”
Cele zece organizații solicită BEC să transmită astăzi, 7 noiembrie 2014, „o decizie birourilor electorale județene care să unifice practica la nivel national” și care să permită acreditarea unor noi observatori la cel de-al doilea tur care nu au fost acreditați la primul tur:
„Considerăm că legislația în vigoare, cu precădere articolul 47 din Legea 370/2004 permite acreditarea observatorilor și pentru cel de-al doilea tur, întrucât nu conține niciun fel de reglementări limitative. Astfel vă solicităm să luați o decizie astăzi, pentru a permite acreditarea oservatorilor la birourile județene la începutul săptămânii viitoare.
Este o decizie care nu mai trebuie amânată, având în vedere că s-au depus solicitări legate de clarificarea acestui aspect la registratura BEC încă din 3 noiembrie.
Susținem că nevoia de a asigura un grad crescut de transparență – având în vedere numeroasele luări de poziție legate de organizarea turului I al alegerilor – și accesul părților interesate la monitorizarea procesului electoral nu trebuie limitate în niciun fel”, se arată în scrisoarea trimisă președintelui Biroului Electoral Central.
Organizațiile semnatare:
Activewatch
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)
Asociația Pro Democrația (APD)
Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe)
Expert Forum (EFOR)
Centrul pentru Resurse Civice (CRC)
Centrul Rațiu pentru Democratie (CRD)
Fundația Freedom House România (FHR)
Funky Citizens
Grupul pentru Democrație Participativă Plenum