Andrei PLESU, batjocorit la Mihai GÂDEA. Legea audiovizualului trebuie aplicata de CNA si la Sinteza Zilei de la Antena 3

Cei peste 5000 de semnatari ai apelului de solidaritate cu Andrei Pleșu, solicită membrilor CNA să analizeze obiectiv și imparțial, dincolo de orice simpatii politice personale, incălcarea prevederilor legislației audiovizualului în cadrul emisiunilor Sinteza Zilei din 11 martie 2014 și 16 martie 2014.

Andrei Pleșu a fost victima linșajului mediatic practicat cu girul Consliului Național al Audiovizualului de către realizatorul și invitații constanți ai emisiunii „Sinteza Zilei”.

Andrei Plesu a fost batjocorit sub bagheta lui  Mihai Gâdea

În ediția din 11 martie 2014, despre Andrei Pleșu s-a spus, între altele, că „minte ca un porc”, că e „un fel de râmă”, „prost”, „bou”, că „nu ştii când linge şi când scuipă”, ori „scuipă sau linge, linge sau scuipă”.

Acest linșaj mediatic a fost orchestrat de Mihai Gâdea, realizator și director al postului Antena 3.

Responsabilitatea CNA

Vă sesizăm cu privire la obligațiile legale pe care le aveți de a veghea la respectarea demnității umane în programele TV.

Potrivit legii 504/2002, care este și legea de funcționare a instituției, CNA are oligația de a monitoriza posturile TV, de a asigura respectarea legislației audiovizuale și de a sancționa posturile atunci când legislația este încălcată.

De-a lungul timpului, intelectuali precum Horia Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Dan Grigore sau Andrei Pleșu, magistrați precum Cristi Dănileț, Oana Hăineală ori Daniel Morar, instituții precum Institutul Cultural Român, DNA sau ÎCCJ au căzut victimă unor atacuri suburbane sau mincinoase, fără ca instituția care trebuie să vegheze la respectarea legii – Consiliul Național al Audiovizualului – să reacționeze.

Este cu atât mai gravă această tolerare permanentă a încălcării legii de către un post de televiziune cu legaturi dovedite în zona guvernamentală cu cât între membrii CNA se află oameni care au lucrat la BBC și Radio Europa Liberă, care știu, cu siguranță, că asemenea derapaje nu există în presa occidentală.

Consiliului – și mai ales conducerii instituției din 2007 încoace –  îi revine o gravă responsabilitate pentru degradarea fără precedent a peisajului mediatic și pentru dezinformarea cetățenilor români.

Legea audiovizualului si Codul audiovizualului sunt și pentru Sinteza Zilei de la Antena 3 

Art. 3 al Legii audiovizualului impune „informarea obiectivă”, „favorizarea liberei formări a opiniilor”, difuzarea programelor „cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”.

Demnitatea umană, deși călcată sistematic în picioare la Antena3, rămâne un drept fundamental.

Art. 10 obligă „Consiliul să asigure (…) protejarea demnității umane și a dreptului la propria imagine” și monitorizarea posturilor TV „în vederea respectării de către acestea a prevederilor legale în materie.”

Iar art. 88 arată că „supravegherea respectării, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării prevederilor” legislației audiovizuale revin CNA.  

În Codul de reglementare a conținutului audiovizual, membrii CNA au detaliat toate aceste prevederi ale Legii audiovizualului cu privire la demnitatea umană, dreptul la propria imagine, limbajul injurios, instigarea la violență și informarea corectă.

Ce cerem CNA în cazul Andrei Plesu

Sa aplice Legea. Să aplice Legea audiovizualului și propriul Cod al audiovizualului în cazul linșajului mediatic la care a fost supus Andrei Pleșu în emisiunea „Sinteza Zilei” din 11 martie 2014.

Precizăm că dorim să fim reprezentați de 5 persoane în fața CNA la data discutării acestei sesizări, în calitate de reclamanți.

17 martie 2014

Apelul de solidarizare cu Andrei Plesu şi lista semnăturilor poate fi accesată pe site-ul Revistei 22

http://www.revista22.ro/articol-39239.html