Statul român trebuie să returneze aproape 15 milioane de lei Uniunii Europene deoarece Bursa de Pește din Tulcea, făcută cu fonduri nerambursabile, nu este funcțională. Anunțul a fost făcut în 21 noiembrie chiar de ministrul Agriculturii, Adrian Oros. În luna aprilie...
Bani europeni
Cum pierde România bani europeni din cauza crizei forței de muncă
Reprezentanți ai patronatelor, ai universităților și ai autorităților publice încearcă să găsească un set de soluții pentru una dintre cele mai grave crize cu care se confruntă economia românească. Este vorba de criza forței de muncă. Dacă reprezentanții actorilor...
Pentru reșițeni libertatea vine pe două roți și cu bani europeni – PressHub
Un proiect foarte bine gândit de către Primăria Reșița a reușit să vină în ajutorul reșițenilor dornici de libertate și care vor să ”scape” de aglomerația din trafic sau de ”graficul” mijloacelor de transport în comun aduce reșițenilor, pentru început, 60 de biciclete...
Faceliftul urban din centrul Clujului se încheie cu trei șantiere de 100 de milioane de lei: cum va arăta orașul după investițiile cu fonduri UE
În Cluj au început lucrările la primul dintre cele trei șantiere cu care se încheie procesul de modernizare a străzilor și piețelor din nucleul istoric al orașului, proces început în 2005. Dacă totul merge conform programării, în vara anului 2022 lucrările de...
Cum s-a reinventat zona Turda – Campia Turzii cu ajutorul fondurilor europene
Zona Turda – Câmpia Turzii s-a reinventat cu ajutorul fondurilor europene. În acest exerciţiu financiar, cele două oraşe din judeţul Cluj au atras sau au semnat contracte de finanţare pentru mai mult de 350 de milioane de euro, bani care provin din alocările Uniunii...
Sibiul construiește cu bani de la UE un parc de 6 hectare pe locul unei gropi de gunoi
În Sibiu va fi construit un parc de peste 6 hectare, urmând a fi al doilea cel mai mare din oraș, pe locul unui depozit de deșeuri din construcții. O parte din banii necesari pentru construirea parcului vine de la Uniunea Europeană, scrie ziare.com. Astfel, Primăria...
Bihorul și-a pus la punct sistemul de management al deșeurilor, pe bani europeni!
Gunoaiele de pe toate ulițele, din apele, pădurile și obiectivele turistice din județul Bihor ar putea dispărea sau, cel puțin, s-ar putea împuțina. Asta, pentru că Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group Bihor, responsabilă de implementarea...
Sinaia cumpără autobuze hibrid cu banii UE – Galaţiul, nu (FOTO)
Cu bani europeni, prin proiectul “Eco-Bus” a cărui finanţare a fost semnată în aprilie 2019, oraşul Sinaia îşi va schimba întregul parc de transport public local, plus rezervele, cu autobuze hibrid. Galaţiul încearcă să-şi primenească flota de transport local cu...
În FAIRway Danube, colaborare multinaţională. Axa Galaţi – Viena pentru modernizarea navigaţiei pe Dunăre
Odată cu extinderea Uniunii Europene, Dunărea a devenit, practic, „apă interioară” a spaţiului comunitar, formând alături de Rin unul dintre coridoarele principale ale reţelei de transport transeuropene (TEN-T). Mai mult, la iniţiativa României şi Austriei, Comisia...
Vor o școală ca afară!
Fondurile europene accesate de Inspectoratul Școlar Județean din Iași schimbă vieți. Un copil rămas orfan din județul Iași nu a abandonat școala. Are și masă și rechizite. Și un profesor devotat. O fetiță trece prin calvarul reconstruirii chirurgicale a feței alături...