Register

Watchdog

După 1 februarie noile Coduri vor da justiţia peste cap. Deşi semnalul a fost transmis pe toate canalele, inclusiv de profesioniştii din branşă, fiind preluat şi în raportul MCV, guvernul refuză să aplice remediile simple necesare noilor Coduri, Penal şi de Procedură Penală. Situaţia e mai gravă decât vă imaginaţi. 

Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei.

Diferența între jurnalist și propagandist

Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm.

De aceea, ne simţim obligaţi să luăm poziţie faţă de grava deteriorare a bunelor practici jurnalistice şi să protestăm public faţă de încălcarea acestora.

Constatăm profund revoltaţi că încălcarea flagrantă a Codului Deontologic, insulta, calomnia, minciuna, manipularea şi, în general, sfidarea normelor etice au devenit o practică obişnuită.

Afectarea gravă a demnităţii şi a imaginii publice, terfelirea reputaţiei profesionale în cazul unor importante personalităţi ale vieţii culturale, inclusiv al unor jurnalişti, au depăşit orice limite.

Injuriile, montajele denigratoare, intruziunea în viaţa privată, violenţa de limbaj, trivialitatea şi falsificarea cu premeditare a adevărului sunt practici incalificabile. 

Considerăm că ele decredibilizează întreaga breaslă şi trebuie să înceteze.

O ţară care aplaudă prostită linşajul public şi insulta obscenă la adresa unor doamne ca Monica Macovei şi Andreea Pora şi care deplânge întristată soarta unor mafioţi precum Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre sau Gigi Becali este o ţară care nu are ce căuta în „concertul european“, ci în cacofonia populismului de tip totalitar.

Reputatul jurnalist David Satter a fost expulzat din Rusia. Este prima expulzare a unui corespondent de presă american de la Războiul Rece încoace.

David Satter se stabilise la Moscova în septembrie 2013, fiind colaborator și consilier al secției ruse a postului Europa Liberă - Radio Libertatea.

Avea și misiunea de reorganizare a redacției de la Moscova și dorea să pună accent pe jurnalismul de investigație.

De Crăciun, pe când se afla la Kiev, americanul Satter a fost anunțat însă un diplomat rus, fără vreo altă explicație, că „organele competente” au decis că prezența sa în Rusia „nu este dezirabilă”. 

Când Victor Ponta a spus oamenilor în seara condamnării lui Adrian Năstase, că acesta este un caz “comparabil” cu cel al Iuliei Timoșenko, în mod cert, șeful Executivului român și-a confundat țara. Era în capitala României, atunci când, în numele Guvernului de la București, rostea aceste vorbe, iar el se credea, cumva, la Kiev, în Ucraina.

Cert este că cei cinci judecători ai Curții Supreme din România l-au condamnat în unanimitate, definitiv și irevocabil, pe fostul premier Adrian Năstase, mentor politic al actualului prim-ministru român, Victor Ponta. (…)

Cazul Adrian Năstase înseamnă pentru România sfârșitul unei lupte teribile pe care Justiția a dat-o cu politicul, sub toate formele și întruchipările lui.

Ediţia de azi a emisiunii "Evenimentul zilei" i-a avut ca invitaţi pe Oana Schmidt-Hăineală, preşedintele CSM, şi pe Gelu Trandafir, director de comunicare la Freedom House. În platou s-a aflat şi jurnalista Violeta Fotache.

Principala temă de discuţie s-a referit la ultimul atac al USL împotriva statului de drept şi consecinţele sale, atât în rândul magistraţilor, cât şi pe plan extern, cu puţin timp înainte de noul raport MCV.

Pe langa consecintele catastrofale in plan intern si extern, tot scandalul generat de votul de marti, 10 decembrie, din Parlament, a generat cateva efecte pozitive. Acestea ar fi fost dificil de obtinut in absenta tentativei parlamentarilor de a legifera coruptia. Modificarile aduse Codului Penal, legea amnistiei/gratierii si legea lobby-ului sunt cu dedicatie pentru infractori, lumea buna s-a speriat pe buna dreptate. Dar exista in tot raul si un bine. Asadar, la ce a fost buna actiunea esuata a parlamentarilor?

Atacul asupra statului de drept continua

Un grup de ONG-uri au adresat o scrisoare Comisiei Europene (document atasat) în care se solicită reevaluarea respectării de către România a criteriilor de la Copenhaga și un mecanism de monitorizare mai ferm în ceea ce privește statul de drept.

ONG-urile semnatare: Freedom House România, Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Timișoara, Centrul Român de Politici Europene.

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

O experiență profesională și umană specială
Am simțit că Supporting Investigative Journalism, prin structura lui de desfășurare, poate fi un moment care să certifice sau să pună sub semnul întrebării o investigație jurnalistică aflată în plină derulare. Iar convingerea de a merge mai departe cu anchete de presă vine de acum și din convingerea că încă mai există în Romania oameni, organizații sau proiecte care încurajează și susțin această regină a jurnalisticii: investigația. Mulțumesc!
Justin Gafiuc este jurnalist la Gazeta Sporturilor. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia "Mafia pariurilor"

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate