Register

Directiva a fost adoptata cu 631 de voturi pentru și 19 - împotrivă. „Banii sunt slăbiciunea infractorilor și aici trebuie să lovim. Trebuie să le luăm banii”, a declarat în plen Monica Macovei, Raportor al acestei Directive.

Ponta trebuie să amâne aplicarea  noilor Coduri – Penal și de Procedură Penală – până în septembrie, când începe un nou an judiciar. În această perioadă, Guvernul trebuie să adopte propunerile DNA și DIICOT, așa cum au fost transmise Ministerului Justiției.

Îi reamintesc lui Ponta că a fost președintele Comisiei parlamentare care a dezbătut și adoptat codurile din materie penală.

Înalta Curte de Justiție, DNA, DIICOT, președintele CSM, precum și specialiști în domeniu au semnalat probleme privind intrarea în vigoare a noilor coduri la 1 februarie 2014. DNA și DIICOT au transmis în scris Ministerului Justiției erorile din noile coduri și au propus soluții, pe care Guvernul este obligat să le adopte întocmai, pentru ca justiția penală să funcționeze și după 1 februarie 2014.  Îngrijorările cele mai mari sunt legate de:

  • modul în care se vor administra tehnicile speciale de investigare;
  • neclaritățile privind interceptarea comunicațiilor, care pot duce la interpretări diferite;
  • modul în care va fi determinată legea penală mai favorabilă;
  • interpretarea prescripţiei răspunderii penale;
  • lipsa de personal care poate duce la blocarea sistemului judiciar: 150 de judecători şi 350 de grefieri necesari pentru aplicarea eficientă a noilor Coduri.
Comunicat integral
Comisia pentru jusiție și afaceri interne a votat cu 44 de voturi „pentru”, unul „contra” și o „abținere” proiectul de Directivă privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni. Proiectul a fost negociat în „trialog” de Raportorul Parlamentului European, Monica Macovei, cu Consiliul UE și Comisia Europeană.
Acest proiect de Directivă a făcut astăzi un pas important în perspectiva adoptării de către plen - prevăzută pentru februarie 2014. Odată adoptată de de Parlament și Consiliu, statele membre vor avea la dispoziție 30 de luni pentru transpunerea în legislația națională a Directivei privind punerea sub sechestru, confiscării bunurilor provenite din infracțiuni în UE.

Monica MACOVEI, EuroparlamentarMonica MACOVEI, EuroparlamentarMonica Macovei, eurodeputat PDL, spune că nu i-a venit „să creadă că preşedintele Traian Băsescu, alături de care a dus bătălii politice grele pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie”, a atacat-o „într-un mod atât de nedrept”.

Monica Macovei, raportor europarlamentar, a reuşit să treacă de faza dificilă a negocierilor pentru promovarea proiectului-directivă de confiscare extinsă a averilor obţinute din infracţiuni şi ascunse pe numele altor persoane (rude, prieteni, cunoscuţi).

„Confiscarea extinsă va putea fi aplicată după votarea ei în plenul Parlamentului European în cazul condamnaţilor pentru patru mari categorii de infracţiuni, şi anume pentru infracţiuni de corupţie activă sau pasivă în sectorul privat şi în rândul oficialilor din instituţiile Uniunii Europene şi ale statelor membre, pentru crima organizată şi infracţiuni care au legătură cu această infracţiune; pentru criminalitatea cibernetică şi pentru infracţiunile de pornografie infantilă”, a declarat Monica Macovei pentru România liberă.

Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere cu UE din care face parte si Acordul aprofundat de liber schimb. Decizia politică, formal, se ia la Vilnius, dar din punctul meu de vedere, ea este deja luată: s-au încheiat negocierile, și numai o catastrofă să se întample până atunci ca să nu se parafeze aceste documente foarte importante la Vilnius. Și, sigur, la Vilnius se va recomanda și liberalizarea vizelor pentru Moldova, care sper să se întâmple în 2014, o dată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere si a celui de liber schimb. În opinia mea, este foarte important să intre în vigoare în timpul mandatului acestei Comisii Europene.

Monica MACOVEI, europarlamentarMonica MACOVEI, europarlamentarÎntr-o intervenţie în Parlamentul European, Monica Macovei a cerut finalizarea negocierilor pentru Acordul de Asociere cu UE, astfel încât acesta să poată fi parafat la summitul de la Vilnius din noiembrie 2013. Europarlamentarul român a cerut Comisiei Europene să facă o declarație în acest sens cu ocazia Consiliului de Cooperare de la Luxembourg din 25 iunie.

De asemenea, Monica Macovei a cerut ca la summitul de la Vilnius din noiembrie să fie anunțată și eliminarea vizelor pentru cetățenii moldoveni, în cazul în care Chișinăul va obține un Raport pozitiv din partea Comisiei Europene.

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Oameni care tac şi fac
Freedom House mi-a reamintit că mass-media poate schimba lucruri. Mi-a readus aminte că e firesc să pui întrebări şi să primeşti răspunsuri. Prin Freedom House am intrat în contact cu oameni faini care au mize la fel de faine. Oameni care tac şi fac.
Ana Poenariu este jurnalistă la DIGI24. A câştigat premiu pentru jurnalism de investigaţie în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru ancheta din 2012 Țiganii care au tocat banii pentru romi

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate