Register

Nu întoarceţi justiţia în anii '90!

Consiliul Superior al MagistraturiiConsiliul Superior al Magistraturii
Organizațiile semnatare, membre ale Inițiativei pentru o Justiție Curată, atrag atenția că unele dintre propunerile de modificare a legii privind Statutul Magistraților pot afecta progresul înregistrat de România în reforma sistemului judiciar.

Posibilitatea numirii fără concurs a avocaților cu vechime de 18 ani în funcțiile de judecător sau procuror ori posibilitatea revenirii în magistratură, fără concurs, a unor judecători sau procurori care au demisionat, singura condiție fiind ca aceștia să fi avut anterior demisiei zece ani vechime ca magistrați (variante adoptate la ședinţa din 21 iulie 2015 a Comisiei nr. 1 a CSM), deschid calea numirilor politice sau preferențiale în magistratură.

În ultimii ani sistemul judiciar din România a arătat că poate să performeze și să elimine din rândul magistraților pe cei cu privire la care au existat supiciuni de corupție și lipsă de integritate. Aceste performanțe au apărut pentru că din punct de vedere legislativ sistemului judiciar i s-a garantat independența și pentru că s-au creat în interiorul sistemului mecanisme de rezolvare a problemelor de integritate. În aceste condiții este inacceptabil ca printr-o modificare legislativă precum cea care se prefigurează să anulăm ce s-a câștigat în ultimii ani și să întoarcem sistemul judiciar din România în anii ’90.

În același timp, considerăm că sistemul de evaluare a magistraților trebuie așezat pe o bază în care competiția să fie reală. Actualul sistem de evaluare a performanței nu îndeplinește acest criteriu meritocratic. De asemenea, sistemul de promovare în funcție trebuie adaptat funcționării reale a sistemului judiciar și să țină cont de experiență și activitate, nu doar de cunoștințele teoretice.

Îndemnăm la consultări publice largi cu corpul magistraților pentru a se găsi formule care să asigure atât promovarea celor mai buni magistrați și care să respecte și independența justiției, atât de greu câștigată.

Organizațiile semnatare își exprimă disponibilitatea de a facilita și a contribui la acest proces.


29 iulie 2015


Expert Forum (EFOR)

Freedom House România (FHR)

Centrul Român de Politici Europene (CRPE)



Contact: Laura Ștefan - 0723.618.951

FHR, EFOR şi CRPE fac parte din Iniţiativa pentru o Justiţie Curată, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009 - 2014.


PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Oameni care tac şi fac
Freedom House mi-a reamintit că mass-media poate schimba lucruri. Mi-a readus aminte că e firesc să pui întrebări şi să primeşti răspunsuri. Prin Freedom House am intrat în contact cu oameni faini care au mize la fel de faine. Oameni care tac şi fac.
Ana Poenariu este jurnalistă la DIGI24. A câştigat premiu pentru jurnalism de investigaţie în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru ancheta din 2012 Țiganii care au tocat banii pentru romi

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate