Register

Sorina MATEI: Adevarurile unei condamnari zguduitoare

Când Victor Ponta a spus oamenilor în seara condamnării lui Adrian Năstase, că acesta este un caz “comparabil” cu cel al Iuliei Timoșenko, în mod cert, șeful Executivului român și-a confundat țara. Era în capitala României, atunci când, în numele Guvernului de la București, rostea aceste vorbe, iar el se credea, cumva, la Kiev, în Ucraina.

Cert este că cei cinci judecători ai Curții Supreme din România l-au condamnat în unanimitate, definitiv și irevocabil, pe fostul premier Adrian Năstase, mentor politic al actualului prim-ministru român, Victor Ponta. (…)

Cazul Adrian Năstase înseamnă pentru România sfârșitul unei lupte teribile pe care Justiția a dat-o cu politicul, sub toate formele și întruchipările lui.

Găsiți textul integral pe blogul jurnalistei Sorina Matei


La București
, în dosarul Zambaccian în care a fost condamnat Năstase – o adevărată epopee pantagruelică a faptelor și probelor de corupție - așa cum arată rechizitoriul, Justiția a ieșit după 8 ani învingătoare.

Familia puternicului fost premier primea din China containere de nimicuri, pe sute de mii de euro, pe bani pitiți în cărți decupate, toate foloase necuvenite cu care fostul premier și-a transformat casele în adevărate bazare tiscite cu chinezării. Se numește luare de mită în formă continuată.

În Kiev, un fost premier, Iulia Timoșenko, a fost condamnat în doar 4 luni, la 7 ani de închisoare, pentru “abuz de putere” numai pentru că semnase un acord de aprovizionare cu gaz rusesc fără aprobarea Guvernului ucrainean. O decizie politică ce s-a trasformat, brusc, într-o adevărată execuție publică și judiciară, stârnind consternarea organizațiilor internaționale, a Uniunii Europene, a Senatului Statelor Unite, a Curții Europene pentru Drepturilor Omului, a tuturor liderilor occidentali și până și a lui Dalai Lama.

Așadar, situațiile, procesul în sine, faptele, probele, condamnarea, contextul și până și personajele sub nicio formă nu pot fi comparate. România nu este Ucraina. Iar premierul de la București, prin comparația făcută, fără tăgadă, nu numai că și-a greșit patria, dar făcut și o uriașă gafă politică, internă și, mai ales, internațională.

“Un condamnat politic”, “un regim politic abuziv”, “o victimă a unui președinte iresponsabil”, “un sistem de dosare penale”. Și tirul declarațiilor premierului Ponta a continuat, dând efectiv de pereți cu tot sistemul judiciar românesc pe care l-a acuzat, fără nicio probă, că a încercat chiar lui să-i facă dosare penale. Nervozitatea șefului Executivului român a fost ușor sesizabilă. Aproape că a tranzitat sticla televizoarelor supărarea crâncenă a primului ministru de la București atunci când a trebuit să-l vadă, pentru a doua oară, în al doilea mandat al său, pe Adrian Năstase, omul care l-a creat, conturat și definit politic pe Victor Ponta, intrând din nou în pușcărie. De fiecare dată, când Adrian Năstase a trecut prin momente delicate, Victor Ponta a cedat psihic.

Să ne amintim foarte bine: în chiar prima ședință de Guvern pe care a condus-o Victor Ponta în calitate de prim ministru, prima sa grijă a fost numirea lui Adrian Grăjdan în funcția de șef al Inspectoratului de Stat de Construcții, luarea ISC în subordinea directă a sa  iar, ulterior, instuția s-a retras brusc din primul proces penal în care a fost judecat Adrian Năstase. Procurorii au fost vigilenți iar Adrian Năstase a ajuns până la urmă la închisoare, fiind condamnat de judecători. Însă Victor Ponta n-a dezvăluit niciodată de ce și cine l-a determinat să-l numească în prima sa misiune de prim ministru pe Grăjdan la conducerea unei instituții care a vrut să dărâme un mare dosar de corupție. (...)

Vă întrebați poate ce-i datorează Victor Ponta lui Adrian Năstase de premierul României are asemenea reacții, unele transformate în decizii politice fără precedent care au subrezit statul de drept din România? Totul sau aproape totul, acesta ar fi răspunsul cel mai sincer. Adrian Năstase, un om extrem de puternic al anilor 2000, l-a luat pe Victor Ponta de la Parchetul General, i-a schimbat meseria, l-a pus șef al Corpului de Control al primului ministru, l-a făcut politician, tânăr social democrat urmaș al lui Titulescu, l-a susținut în partid, i-a dat organizații și decizie pe mână, pentru ca acum 4 ani să-i dea și tot PSD-ul cadou.

Ce-a făcut Ponta pentru Năstase? Tot ce-a putut, dar n-a reușit să dărâme Justiția, chiar și după "marțea neagră".

În ultima emisiune în care a participat în calitate de eliberat condiționat, Adrian Năstase i-a reproșat voalat discipolului său marile greșeli pe care le-a făcut în calitate de prim-ministru. “A lăsat să se regerereze sistemul judiciar, sistemul lui Băsescu.(...) Credeți că dacă eu am intrat în închisoare nu mai e corupție în România?”, se întreba într-un citat aproximativ și, evident, retoric Adrian Năstase.

Niciodată fostul premier n-a înțeles că nu despre asta era vorba. Ci despre un sentiment de siguranță și de dreptate care se dă societății atunci când Justiția funcționează. Acela că, indiferent cine ai fi, cum te-ai numi, ce putere și ce funcții ai avea într-un  stat democratic, până la urmă, toate acestea sunt trecătoare. Nimeni n-are plăceri bolnăvicioase să vadă oameni încătușați, dar ilegalitățile, furtul și corupția se plătesc în cele din urmă. Așa funcționează un stat în care cinstea încă mai contează. Iar actul de Justiție este, deocamdată, implacabil.

Cu acest “sistem” și cu aceste gânduri s-a luptat, fără succes, 8 ani, în România, Adrian Năstase. Asta contestă și acum premierul Victor Ponta.

“Sistemul” pe care însă îl hulea Năstase poartă și niște nume. Mariana Alexandru, Lucian Papici, Mihaela Iorga Moraru, Cătălin Vartic, Doru Țuluș, Daniel Morar, Laura Codruța Koveși, Călin Nistor - toți procurori DNA. Livia Stanciu, Ionuț Matei, secția I și a II-a penală a Curții Supreme de Justiție- toți judecători. Monica Macovei și Cătălin Predoiu- foști miniștri ai Justiției, șefii seviciilor de informații,Traian Băsescu- președinte al României.

Fără acești procurori probele din dosarele lui Adrian Năstase, unele strânse chiar de la colegii săi PSD, n-ar fi existat, fără probe judecătorii n-ar fi putut să ia o decizie unanimă de condamnare definitivă cu executare, fără miniștri care să nu interfereze politic și să susțină independența Justiției magistrații n-ar fi putut să-și facă meseria, fără menținerea echilibrelor statului român nu poate exista o Justiție indepdendentă iar fără voință politică nu se poate face absolut nimic. Acesta este adevărul.

Liderii PSD, în ultimii 15 ani, oricum s-ar numi ei, n-au putut accepta niciodată ideea unei Justiții libere. (...)

Acum gândiți-vă: ce să creadă un Marian Vanghelie, un Marian Oprișan, un Radu Mazăre, un Nicușor Constantinescu, un Mircea Cosma, un Liviu Dragnea, un Dan Voiculescu, un Sebastian Ghiță când se uită la televizor, se gândesc la ce-au făcut și fac în continuare, și-l văd pe Adrian Năstase?

E furie, e guvernarea lor și totuși se intră, din nou, la pușcărie. Ei vor garanții, nu cătușe. Așa ceva ei nu pot să conceapă. (…)

S-a mers înainte, dar s-a mers și înapoi în aceeași zi, în RomâniaCSM, garantul indepdenței Justiției, a capotat după doi ani de crâncenă bătălie politică. Noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii, aleasă chiar în timpul pronunțării sentinței fostului premier Năstase, este mult prea departe de ceea ce a reușit ieri România. Un președinte al CSM care aproape că nu contează și un vicepreședinte extrem de controversat, tributar practicilor și mentalității erei Adrian Năstase, suspectat că a intervenit în actul de Justiție, favorizând infractorii. Pe principiul “nimic nu este ireversibil”, asta a ales, tot în mod democratic, dar după puternice presiuni politice, același sistem judiciar din România.

Paradoxul este că, în București, prezentul a câștigat o luptă teribilă, dar viitorul a pierdut o instituție.

De acum înainte, toți magistrații români vor avea atâta independență și libertate în a prinde corupții cât își vor cere și își vor lua cu mâna lor de la aceeași Putere care a apărat teribil un infractor de Justiție dar cu care ei, în subteran, și-au negociat liniștiți funcțiile.

În viață se spune că nici măcar binele nu se poate face cu forța. Uneori, trebuie să intri cu capul în zid ca să-ți dai seama că drumul e greșit și că trebuie să o iei, până la urmă, pe drumul cel bun, de la capăt. Și la București, la un moment dat, cumva, cineva o va lua, cu siguranță. Nimeni nu știe când, și nimeni nu știe de unde și ce anume va mai rămâne din toată această bătălie.

Însă în același timp, nimeni să nu uite că, acum mai bine de un deceniu, ce s-a întâmplat ieri în România era de neconceput. Era de neimaginat, dar iată că s-a realizat. Deci se poate.

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate