Register

Protestatarii ucraineni merita sa fie auziti

(Washington, 2 decembrie 2013)
Freedom House condamnă folosirea forței de către guvernul ucrainean împotriva jurnaliștilor şi a protestatarilor din Kiev, în cadrul celor mai mari demonstraţii din ţară de la Revoluţia Portocalie din 2004 încoace. Freedom House cere în special guvernului, dar şi opoziţiei şi societăţii civile să evite violenţa şi folosirea forţei.
„La a noua aniversare a Revoluţiei Portocalii, este împresionant să vedem ardoarea cu care atât de mulţi ucraineni își doresc viitor democratic”, a afirmat David J. Kramer, preşedintele Freedom House.
„Încă de când a câştigat alegerile in 2010, Ianukovici a plasat protejarea intereselor sale politice deasupra intereselor ţării şi respingerea sa categorică a Uniunii Europene la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius a fost, pentru unii, un pas prea departe.”

„Este un moment decisiv în istoria Ucrainei”, a afirmat Susan Corke, directorul programelor pentru Eurasia din cadrul Freedom House. „Este o ocazie pentru cetățeni să modeleze viitorul economic şi politic al ţării, nu doar un guvern care este văzut din ce în ce mai mult ca fiind corupt şi autoritar.” 
Sute de mii de oameni au ieşit pe străzile Kievului, preluând controlul Pieţei Independenţei. Pe 1 decembrie, unităţi speciale ale poliţiei au folosit gaze lacrimogene şi grenade de șoc când demonstranţii s-au apropiat de administrația prezidențială. Poliţia a reţinut foarte mulţi protestatari. În 2 decembrie, instanţele au decis eliberarea unora dintre aceştia.
„Guvernul Ucrainei ar trebui să respecte determinarea cetățenilor de a proteja democraţia şi dorinţa lor de a urma drumul stabilit de Uniunea Europeană”, a spus Corke.
Protestele au început săptămâna trecută după ce Preşedintele Viktor Ianukovici a respins un acord care ar fi creat legături economice şi politice mai strânse cu Uniunea Europeană, în favoarea unei cooperări mai trânse cu Rusia.
Ucraina este considerată o ţară „parţial liberă” conform Raportului Libertatea în lume 2013, „parţial liberă” conform Raportului Libertatea Presei 2013 şi „liberă” conform Raportul Libertatea pe Internet 2013.

Ukrainian Protesters Deserve to Be Heard

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

E singura mea diplomă care nu stă într-un sertar
Într-o breaslă în care valoarea e atât de perisabilă, aceste premiu este punctul fix care îţi oferă mai mult decât succesul de public sau buzunarul plin. Te face conştient de propria-ţi valoare. Şi asta îţi dă curaj să zbori. Iar zborul e o îndeletnicire dificilă pentru un jurnalist.
Vlad Mixich este jurnalist la Hotnews.ro și corespondent al Deutsche Welle în România. A câștigat premiul Tânărul Jurnalist al Anului 2008 la secțiunea „Cultură”

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate