Logo
Imprimă această pagină

Monica MACOVEI: La Vilnius se va recomanda si liberalizarea vizelor pentru Moldova

Republica Moldova va parafa Acordul de Asociere cu UE din care face parte si Acordul aprofundat de liber schimb. Decizia politică, formal, se ia la Vilnius, dar din punctul meu de vedere, ea este deja luată: s-au încheiat negocierile, și numai o catastrofă să se întample până atunci ca să nu se parafeze aceste documente foarte importante la Vilnius. Și, sigur, la Vilnius se va recomanda și liberalizarea vizelor pentru Moldova, care sper să se întâmple în 2014, o dată cu intrarea în vigoare a Acordului de Asociere si a celui de liber schimb. În opinia mea, este foarte important să intre în vigoare în timpul mandatului acestei Comisii Europene.
Într-un interviu acordat pentru Europa Liberă, Europarlamentarul Monica Macovei afirma faptul că: "(...) Remarcăm din partea Rusiei o mișcare politică ce s-a intensificat de un an încoace. Noi am cerut ca forțele armate să fie înlocuite cu poliție civilă, de exemplu. În schimb, prezența armată in Transnistria s-a întărit. Remarcăm o serie de declarații provocatoare, se vorbește de graniță, etc."
*Europa Libera: Si scopul care ar fi? Împiedicarea Moldovei de a se alătura UE?*ă
*Monica Macovei*: "Dacă nu acest lucru, atunci Rusia sigur dorește să obțină cât mai mult pe alte fronturi. În orice caz, Transnistria este un joc mare. Să ne uităm și la Ucraina și la Georgia. Aud în ultimele luni aici: "Am pierdut Ucraina și Georgia. Nu vrem să pierdem Republica Moldova". Vorbim aici de democrație, de valorile europene. Dar eu nu cred că sunt pierdute aceste țări. Trebuie ca UE să meargă mai departe. Eu cred că nu trebuie sa renunți niciodată când ai astfel de idealuri." 

Interviul poate fi citit integral aici.