Register

În presă

Schimbările Codului Penal, operate de majoritatea USL din Camera Deputaţilor, prin care parlamentarii NU  mai pot fi anchetaţi pentru corupţie de DNA, iar primarii, miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene nu mai pot fi investigaţi de ANI pentru conflict de interese, au atras o avalanşă de critici de la Comisia Europeană şi de la ambasadele la Bucureşti a Marii Britanii, Olandei, Germaniei, a Ambasadei SUA la Bucureşti, ca şi a numeroase organizaţii neguvernamentale.

Monica Macovei, raportor europarlamentar, a reuşit să treacă de faza dificilă a negocierilor pentru promovarea proiectului-directivă de confiscare extinsă a averilor obţinute din infracţiuni şi ascunse pe numele altor persoane (rude, prieteni, cunoscuţi).

„Confiscarea extinsă va putea fi aplicată după votarea ei în plenul Parlamentului European în cazul condamnaţilor pentru patru mari categorii de infracţiuni, şi anume pentru infracţiuni de corupţie activă sau pasivă în sectorul privat şi în rândul oficialilor din instituţiile Uniunii Europene şi ale statelor membre, pentru crima organizată şi infracţiuni care au legătură cu această infracţiune; pentru criminalitatea cibernetică şi pentru infracţiunile de pornografie infantilă”, a declarat Monica Macovei pentru România liberă.

Daniel MORARU, Judecător - Curtea Constituțională a RomânieiDaniel MORARU, Judecător - Curtea Constituțională a RomânieiCurtea Constituţională a stabilit că legea USL care prevede că, pentru validarea unui referendum, este suficient ca 30% din alegători să se prezinte la vot şi 25% din voturi să fie valabil exprimate, este constituţională. Judecătorii Curţii Constituţionale Daniel Morar şi Ştefan Minea, însă, au arătat că, astfel, se poate ajunge în situaţia în care doar 12,5% din alegători (adică, practic, unul din opt români cu drept de vot) să poată decide pentru restul de 87,5%.

Cu alte cuvinte, Morar şi Minea reclamă că o minoritate foarte mică poate hotărî, la referendum, pentru o majoritate covîrşitoare.

Kiev, ocazia ratatăKiev, ocazia ratatăPrin presiunile exercitate de Rusia „întreg sistemul occidental de valori este în pericol”, arată editorialul ziarului Financial Times. 

Occidentul trebuie să găsească metode de a răspunde agresiunii Moscovei. După ce, la presiunea Rusiei, a renunțat să mai ofere Ucrainei perspectiva aderării la NATO în 2008, Occidentul pare să fi pierdut și o a doua șansă de integrare a unei națiuni cu 46 de milioane de locuitori. Politicile Occidentului trebuie regândite urgent, adaugă Financial Times, care folosește cuvinte grave pentru a descrie situația creată de Rusia pe continentul european:

„Agresiunea rusă asupra Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și Armeniei făcută numai din pricina ambiției acestor țări de integrare în UE, contestă regulile de după Războiul Rece în care țările au permisiunea de a face propriile alegeri în mod suveran. Dacă Rusia are drept de veto nu doar în privința alianțelor defensive [respingerea dorinței Ucrainei de a adera la NATO în 2008, la summitul de la București], dar și asupra aderării la anumite grupuri comerciale, atunci întreg sistemul occidental de valori este în pericol.

Ziarul britanic arată că UE trebuie imediat
„să revitalizeze Parteneriatului Estic. Acest lucru ar trebui să implice consolidarea legăturilor cu societatea civilă, precum și relaxarea restricțiilor de viză pentru a permite mai multor cetățeni și studenți de a experimenta viața în Occident . Acestea pot fi singurele forțe capabile să preseze elitele pentru a face reforme.”
Miting pro-european la Chișinău, 3 noiembrie 2013Miting pro-european la Chișinău, 3 noiembrie 2013Miercuri, în ajunul summitului de la Vilnius, o veste bună a venit de la Comisia Europeană care a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii din Republica Moldova.
„Sunt încântată să propun abolirea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova, care dețin un pașaport biometric”, a declarat Cecilia Malmström, Comisarul european pentru Afaceri Interne. „Țin să felicit autoritățile moldovenești pentru eforturile pe care le-au depus în a implementa reformele și pentru realizările obținute. Posibilitatea de a călători în Uniunea Europeană fără vize va facilita contactul „de la om la om” și va consolida legăturile de afaceri și socio-culturale între UE și Republica Moldova.”

Informații suplimentare:

FINANCIAL TIMES: Occidentul trebuie să gasească metode pentru a răspunde la agresiunea Moscovei (timpul.md)

National: Veste bună de la Bruxelles pentru moldoveni! Eliminarea vizelor pentru țările UE, tot mai aproape! 
Uniunea Europeana si-a exprimat dezamagirea dupa incetarea acordului de asociere cu Ucraina. "Aceasta este o dezamagire nu numai pentru UE, dar cred ca si pentru poporul ucrainean. Noi credem ca viitorul Ucrainei este intr-o relatie stransa cu Uniunea Europeana", a declarat reprezentantul UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.
Acordul de asociere propus Ucrainei de Uniunea Europeana a fost ingropat joi, la o saptamana inainte de semnarea sa prevazuta a avea loc la Vilnius, dupa ce Kievul a renuntat, pentru a "relansa relatiile economice cu Rusia", scrie AFP.

În avanpremiera unor runde electorale importante în 2014, Guvernul le-a făcut oamenilor de încredere ai partidelor aflate la guvernare un cadou pe seama bugetului de stat. O ordonanţă, care a trecut fără piedici prin Parlament şi mai aşteaptă, până cel târziu pe 22 noiembrie, doar semnătura preşedintelui Traian Băsescu pentru a fi bătută în cuie, face culoar pentru majorarea salariilor directorilor generali din companiile de stat neperfomante şi le permite reprezentanţilor în Adunările Generale ale Acţionarilor să-şi mărească indemnizaţiile de şedinţă de la 47 de lei, cât iau în prezent, până la 25% din cât primeşte şeful companiei.

Guvernul incepe sa faca o serie de numiri politice in functia de membri in Adunarile Generale ale Actionarilor de la companiile de stat. Doar in sedinta de miercuri vor fi facute cel putin 5 astfel de numiri, 4 dintre beneficiari fiind de la Departamentul pentru Energie, condus de Constantin Nita (PSD). Coincidenta sau nu, aceste numiri sunt facute la doar cateva zile dupa ce Parlamentul a adoptat o Lege prin care permite majorarea spectaculoasa a indemnizatiilor de sedinta pentru membrii AGA si a salariilor managerilor de la companiile de stat. 

Coruptia ameninta unele democratii din Europa Centrala si de Est, presand aceste tari, precum Ucraina sau Bosnia-Hertegovina sa se alature Uniunii Europene, a avertizat, miercuri, diplomatia americana, citata de Mediafax.

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Blazonul Freedom House
E cât se poate de trist-semnificativ că un astfel de concurs nu este organizat de uniunile noastre de creaţie, de asociaţiile ziariştilor sau de Ministerul Culturii, ci de blazonul Freedom House. Într-un fel, poate e mai bine aşa...
Criticul literar Dan C. Mihăilescu este membru al juriului „Tânărul Jurnalist al Anului” secțiunea „Cultură”

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate