Register

Monica MACOVEI: Ii cer premierului sa amane intrarea in vigoare a noilor Coduri si sa nu arunce justitia penala in aer

Ponta trebuie să amâne aplicarea  noilor Coduri – Penal și de Procedură Penală – până în septembrie, când începe un nou an judiciar. În această perioadă, Guvernul trebuie să adopte propunerile DNA și DIICOT, așa cum au fost transmise Ministerului Justiției.

Îi reamintesc lui Ponta că a fost președintele Comisiei parlamentare care a dezbătut și adoptat codurile din materie penală.

Înalta Curte de Justiție, DNA, DIICOT, președintele CSM, precum și specialiști în domeniu au semnalat probleme privind intrarea în vigoare a noilor coduri la 1 februarie 2014. DNA și DIICOT au transmis în scris Ministerului Justiției erorile din noile coduri și au propus soluții, pe care Guvernul este obligat să le adopte întocmai, pentru ca justiția penală să funcționeze și după 1 februarie 2014.  Îngrijorările cele mai mari sunt legate de:

  • modul în care se vor administra tehnicile speciale de investigare;
  • neclaritățile privind interceptarea comunicațiilor, care pot duce la interpretări diferite;
  • modul în care va fi determinată legea penală mai favorabilă;
  • interpretarea prescripţiei răspunderii penale;
  • lipsa de personal care poate duce la blocarea sistemului judiciar: 150 de judecători şi 350 de grefieri necesari pentru aplicarea eficientă a noilor Coduri.
Comunicat integral

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Informații aduse din întuneric la lumină
Pentru mine, acordarea acestui premiu de către Freedom House reprezintă o asumare publică a acestei renumite entități non-guvernamentale a importanței aspectelor aduse din întuneric la lumină în legătură cu modul cum familia liderului (tânăr) celui mai puternic partid politic din România are contracte de zeci de milioane de euro cu statul, precum și a asocierii cu oameni de afaceri cunoscuți prin apropierea lor de șeful statului și de soțul pretendentei la șefia principalului partid de opoziție.
Daniel Befu este jurnalist la România Liberă. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului "Supporting Investigative Journalism" pentru investigația Traseul banilor publici spre conturile familiei Ponta.

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate