Register

Familia NASTASE, condamnata in dosarul Zambaccian: Adrian Nastase - 4 ani de inchisoare cu executare, Dana Nastase, 3 ani de inchisoare cu suspendare

Adrian NĂSTASEAdrian NĂSTASEAdrian Nastase a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu executare si cinci ani interzicerea unor drepturi pentru luare de mita in forma continuata. Acesta a mai primit 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru santaj.

Prin contopirea pedepselor, Adrian Nastase va executa pedeapsa de patru ani de inchisoare. 

Dana Nastase a fost condamnata la 3 ani de inchisoare, cu suspendare, pentru complicitate de luare de mita, si patru ani de interzicere a unor drepturi. Aceasta are o perioada de incercare de 8 ani.

De asemenea, justitia a decis confiscarea de la sotii Nastase a sumei de 1.824.303 lei,
 iar de la Irina Jianu sumele de 80.489 dolari si 5.000 euro, echivalentul in lei.
  • Completul de 5 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a dat decizia este format din: Ionut Matei (presedinte), Cristina Rotaru, Ioana Bogdan, Agela Dragne, Luminita Zglimbea
Adrian Nastase a fost acuzat, in acest caz, ca in perioada 2002 - 2004, in calitate de premier, ar fi primit, in mod direct si prin intermediul sotiei sale, Dana Nastase, foloase necuvenite in valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau in contravaloarea unor bunuri importate din China si cheltuielile aferente acestor importuri, precum si contravalorea unor lucrari efectuate la imobilele lui Nastase din localitatea Cornu si din Bucuresti.

Adrian Nastase a declarat, la finalul judecarii dosarului, ca numai daca instanta ar da o pedeapsa cu spanzurarea, poate ca l-ar soca, aratand ca in aceasta cauza au ramas in suspensie o multime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o solutie normala.

La 30 martie 2012, in dosarul Zambaccian, legat de modul in care sotii Adrian si Dana Nastase au achizitionat bunuri provenind din China, fostul premier a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru santaj, fiind achitat pentru luare de mita.

Sotia fostului premier, Dana Nastase, a fost condamnata atunci tot la trei ani de inchisoare cu suspendare, pentru "participatie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamala", fiind achitata pentru complicitate la luare de mita si santaj.

Fostul sef al Inspectoratului de Stat in Constructii Irina Paula Jianu a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare cu executare. Instanta a dispus in cazul acesteia o pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru folosirea bunurilor societatii comerciale impotriva scopurilor acesteia si o alta pedeapsa, de trei ani de inchisoare, pentru participatie improprie la folosirea de documente false la vama. Cele doua pedepse au fost contopite de instanta, Jianu urmand sa exercute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de inchisoare, daca sentinta va deveni definitiva. Irina Jianu a fost achitata de magistrati pentru dare de mita, spalare de bani si fals intelectual, celelalte fapte pentru care procurorii o acuzasera in acest dosar.

Sentinta din 30 martie 2012 a completului de trei judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost contestata atat de inculpati, cat si de procurori, la Completul de cinci judecatori, care va da o decizie definitiva in aceasta cauza.

In 5 mai 2010, Directia Nationala Anticoruptie i-a trimis in judecata pe Adrian Nastase, Dana Nastase si Irina Paula Jianu, pentru fapte de coruptie.

In 20 iunie 2012, Adrian Nastase a fost condamnat definitiv, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul "Trofeul calitatii", in care a fost acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

Nastase a fost incarcerat in 26 iunie 2012 si pus in libertate la 18 martie 2013, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea lui de eliberare conditionata. 

Articol preluat de pe hotnews.ro

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Blazonul Freedom House
E cât se poate de trist-semnificativ că un astfel de concurs nu este organizat de uniunile noastre de creaţie, de asociaţiile ziariştilor sau de Ministerul Culturii, ci de blazonul Freedom House. Într-un fel, poate e mai bine aşa...
Criticul literar Dan C. Mihăilescu este membru al juriului „Tânărul Jurnalist al Anului” secțiunea „Cultură”

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate