Register

Reacţii dure împotriva schimbării Codului Penal

Schimbările Codului Penal, operate de majoritatea USL din Camera Deputaţilor, prin care parlamentarii NU  mai pot fi anchetaţi pentru corupţie de DNA, iar primarii, miniştrii, preşedinţii de consilii judeţene nu mai pot fi investigaţi de ANI pentru conflict de interese, au atras o avalanşă de critici de la Comisia Europeană şi de la ambasadele la Bucureşti a Marii Britanii, Olandei, Germaniei, a Ambasadei SUA la Bucureşti, ca şi a numeroase organizaţii neguvernamentale.

Parlamentarii au votat că ANI şi DNA nu mai pot ancheta actele administrative emise de aleşii noştri care îşi angajează rudele sau care atribuie membrilor de familie sau clientelei politice contracte din banii publici sau din fondurile europene.

Interdicţia care îi protejează pe politicieni s-a realizat prin restrângerea ariei funcţionarilor publici doar la aceia care au contracte de muncă, nu şi cei care primesc indemnizaţii, iar aleşii nu sunt salarizaţi conform contractelor de muncă , ci primesc indemnizaţii.

Majoritatea celor care au contracte de muncă la Parlament, primării , consilii judeţene sunt femeile de servici şi şoferii, restul primind indemnizaţii.

Cu alte cuvinte, s-a golit de conţinut noţiunea de "funcţionar public", după cum s-a golit de conţinut şi infracţiunea de conflict de interese prin introducerea amendamentului că actele administrative emise de aleşii noştri sau de cei numiţi NU mai pot face obiectul investigaţiilor ANI şi DNA ( art 253 -conflictul de interese: "Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării, adoptării sau semnării actelor normative sau administrative (contracte-nn), precum şi în cazul încheierii unui act sau a luării unei hotărâri care să privească creaţia, dezvoltarea ( contracte pe bani mulţi-nn), pregătirea ştiinţifică, artistică literară, profesională").

Aceste modificări legislative îi situează pe politicienii români deasupra legii, ei nemaifiind egali în drepturi şi obligaţii cu ceilalţi cetăţeni ai ţării, motiv pentru care parlamentarii au fost dur criticaţi atât de Comisia Europeană, cât şi de ambasade ale ţărilor UE la Bucureşti , Ambasada SUA, ca şi de numeroase organizaţii neguvernamentale.

Comisia Europeană amendează superimunitatea pe care şi-au acordat-o politicienii

În legătură cu amendamentele la Codul Penal care îi protejează pe politicienii români  de anchetele ANI şi DNA, purtătorul de cuvânt Mark Gray a Comisiei Europene, a declarat ieri : "Am subliniat în rapoartele precedente ( de ţară, în cadrul MCV-nn) - şi cred că poziţia Comisiei Europene este clară - că atunci când e vorba de oficiali care deţin funcţii legislative, executive, administrative sau juridice, trebuie să se supună regulilor în materie de corupţie şi conflict de interese. Principiul potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii este foarte important pentru CE".

În plus, Mark Gray a spus că toate aceste modificări ale legii care afectează materia conflictului de interese, a incompatibilităţii şi a corupţiei va fi reflectat în raportul de ţară din luna ianuarie 2014.

În ultimul raport de ţară din cadrul MCV , România a fost criticată de Comisia europeană pentru rezultate nesatisfăcătoare în materia achiziţiilor publice ( contractele pe bani publici şi europeni), nelegalităţile în acest domeniu nefiind sancţionate decât în mică măsură.

Noile modificări legislative interzic investigarea modului în care în România se fac achiziţiile publice

Ambasada SUA la Bucureşti: “Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputatilor ar reprezenta un pas înapoi pentru Romania “

Cea mai dură reacţie faţă de modificarea Codului Penal a venit din partea Ambasadei SUA.

"Un principiu de bază al democraţiei arată că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Amendamentele la Codul Penal adoptate ieri în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România.

Este foarte descurajant ca aceste modificări au fost adoptate fără nici o consultare, nici o dezbatere şi nici o ocazie pentru ca reprezentanţii autorităţii judecătoreşti sau membrii societăţii civile să se pronunţe în legătura cu amendamentele propuse.

Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României.

Transparenţa, predictibilitatea şi stabilitatea sunt factori esenţiali pentru toţi investitorii, atât locali, cât şi străini, când iau în calcul unde să investească" transmite Ambasada SUA la Bucureşti.

Ambasada Germaniei la Bucureşti: “Activitatea ANI, DNA, CSM, Ministerul Public sau Curtea Constituţională să se desfăşoare neîngrădit”

Andrea Nadine Stohr, şefa serviciului de presă, protocol şi relaţii publice al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti a transmis presei:

“ Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti sprijină eforturile continue de combatere a corupţiei ale guvernului României şi ale organelor de urmărire penală.

Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea diferitelor instituţii care sprijină, protejează şi dezvoltă statul de drept - ca de ex. ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituţională - să se desfăşoare fără presiune politică şi neîngrădit.

Integritatea celor care îmbracă funcţii publice, între care se numără şi parlamentarii, constituie - şi dincolo de aspectele de natură penală - un important semnal pentru dezvoltarea unei culturi politice a responsabilităţii în România.

Pe acest fundal, urmărim cu atenţie şi îngrijorare actualele măsuri legislative”.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris: “Sunt îngrijorat. Cred că ANI şi DNA au avut realizări importante”

Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, a declarat presei:

"Eu sunt îngrijorat de această problemă. Cred că ANI şi DNA au avut realizări foarte importante pentru România.

De fapt, aceste instituţii sunt motorul reformei în viaţa publică din România şi este important că şi ANI şi DNA au sprijinul din partea tuturor, inclusiv sprijinul din partea politicienilor.

Eu sper că vom avea de la Parlament un angajament consistent în sprijinul pentru lupta împotriva corupţiei".

Ambasada Olandei la Bucureşti “ Urmăreşte cu îngrijorare amendamentele”

Ambasada Olandei la Bucuresti a transmis presei:

"Ambasada Regatului Ţărilor de Jos urmăreşte cu îngrijorare amendamentele (la Codul Penal- n.n.) şi aşteaptă evoluţiile viitoare “.

ONG-urile ExpertForum, Freedom House, Institutul de Politici Publice cer Comisiei Europene  un mecanism mai ferm de monitorizare a statului de drept în România

Un grup de ONG-uri –Freedom House Romania, Expert Forum, Institutul pentru Politici Publice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Timisoara, Centrul Roman de Politici Europene -au adresat o scrisoare Comisiei Europene în care se solicită reevaluarea respectării de către România a criteriilor de la Copenhaga şi un mecanism de monitorizare mai ferm în ceea ce priveste statul de drept.

Potrivit ONG-urilor semnatare, "parlamentarii nu mai fac obiectul Codului Penal în ceea ce priveşte corupţia şi abuzul în serviciu. Acest lucru submineaza principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. Efectele imediate ale acestei prevederi vor fi că toate investigaţiile aflate în curs se vor opri, toate procesele aflate în asteptare se vor încheia şi toţi parlamentarii condamnaţi vor fi eliberaţi. Conform DNA, 28 de parlamentari se găsesc in ultimele două situaţii.

Conflictul de interese a fost dezincriminatprimarii, parlamentarii, miniştrii, şi funcţionarii publici nu mai fac obiectul conflictului de interese, iar actele administrative, precum contractele de achizitii publice, sunt scutite de efectele legale ale acestei infracţiuni.

În acest fel, resurse publice enorme rămân neprotejate într-o ţară unde conflictul de interese este un fenomen răspândit. Conform Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), intrarea in vigoare a acestei prevederi va invalida investigaţiile împotriva a 25 de parlamentari şi 79 de aleşi locali găsiţi în conflict de interese (aceasta excluzându-i pe funcţionarii publici).

In alte cuvinte, dintr-o perspectiva generală, 10% dintre parlamentari vor fi beneficiarii prevederii în favoarea căreia au votat ieri.

Mircea Toma, asociaţia ActiveWatch: „România, paradisul penalilor”

Preşedintele Asociaţiei ActiveWatch, Mircea Toma, crede că, potrivit noilor modificări ale Codului Penal,

„ Mă întreb dacă NU a devenit penal să nu furi. Mă întreb dacă nu a devenit penal să fii cinstit.

Amploarea modificărilor produse într-o zi în sistemul judiciar transformă România în paradisul penalilor. Această intervenţie a legislativului a avut amploarea unei lovituri de stat”.

Articol semnat de Ondine Gherguț pentru romanialibera.ro


PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Jurnalismul devine tragic abia când nu mai găseşti sensul luptei cu morile de vânt
Jurnalismul devine tragic abia când reporterul nu mai găseşte sensul luptei cu morile de vânt - publicul nu merită, nu se poate schimba nimic, sunt toţi o apă şi-un pământ. Timp de o lună, însă, am intrat în joc, am regăsit sensul, am muncit ca un câine şi a ieşit ceva mişto.
Vlad Ursulean de la România Liberă este unul dintre laureații proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia Cutremurele şi clădirile care le aşteaptă

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate