Register

Cine ar putea scăpa de condamnare dacă ar intra în vigoare noile coduri

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în 20 de dosare penale de corupţie poate interveni termenul de prescripţie dacă intră în vigoare, la data de 1 februarie 2014, noile Coduri Penale. În limbaj comun, dosarele se închid, învinuiţii scapă de pedepse.

Motivul închiderii dosarelor: au scăzut pedepsele, concomitent scăzând şi termenele de prescripţie. Cifra este rezultanta unei analize a DNA făcută la dosarele de corupţie aflate pe rolul instanţelor.Declaraţia a fost făcută la conferinţa “Noile provocări în lupta anticorupţie la nivel înalt” de la Bucureşti, organizată de Expert Forum şi Freedom House România, cu finanţare de la Ambasada SUA la Bucureşti. La conferinţă au participat şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, procurori de la Parchetul General şi DNA, judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti de la instituţiile îndrituite să urmărească respectarea legii în domeniul achiziţiilor publice.

Baronul PSD Marian Oprişan, primul beneficiar al prescripţiei

„România liberă“ a urmărit câteva dosare penale ale unor baroni locali în care ar putea interveni termenul de prescripţie. Ar fi vorba de dosarele în care sunt judecaţi baronii PSD Marian Oprişan (Vrancea) sau Radu Mazăre (Constanţa). În astfel de dosare tergiversările sunt datorate amânărilor, expertizelor la expertize, excepţiilor de neconstituţionalitate, rejudecărilor, strămutărilor etc. Toate aceste chichiţe juridice sunt folosite pentru a tergiversa judecarea aproape opt ani, scopul final fiind prescrierea faptelor, în special a celor de abuz în serviciu. Spre exemplu, în dosarul “Căprioara”, în care este învinuit baronul de Vrancea, Marian Oprişan, faptele de abuz în serviciu, folosirea banilor în alte scopuri decât cele declarate, fals şi uz de fals au fost săvârşite între 2003 şi 2005. Dacă intră în vigoare noile Coduri Penale, faptele lui Oprişan se prescriu, chiar dacă prejudiciul total depăşeşte 2,1 milioane de euro.

Tergiversarea a pornit de la Judecătoria Focşani, care a primit dosarul de la procurori în 2006. Judecătoria Focşani, după 18 termene lungi, a trimis dosarul la Tribunalul Vrancea, de unde a fost strămutat la Tribunalul Cluj. De aici, după 10 termene lungi, dosarul s-a îndreptat către Judecătoria Cluj, unde a petrecut numai câteva luni. La începutul lui 2010, dosarul s-a întors la Judecătoria Focşani.

Alte dosare în pericol de prescriere

Din analiza DNA a parcursului în instanţe al unor dosare s-a ajuns la concluzia că există multe instanţe de la curţi de apel în special, dar şi de la tribunale sau judecătorii, la care termenele de judecată sunt date la distanţe mari de timp. Spre exemplu, la Judecătoria Tg. Mureş în pericol de prescriere este dosarul cu inculpatul Ioan Cîrcu (fals şi abuz în serviciu), la Curtea de Apel Tg. Mureş dosarul inculpaţilor Selin Mihai Gabriel, Angheluţă Mihaela, Nicon Valentin, Gurău Marian, Pintilie Vasile pentru falsificare de monede sau alte valori, înşelăciune, complicitate la înşelăciune.

Pe rolul Curţii de Apel Bacău există un dosar cu 13 inculpaţi, alte dosare similare cu mulţi inculpaţi la Tribunalul Bistriţa Năsăud, la Tribunalul Braşov, la Judecătoria şi la Curtea de Apel Constanţa, la Tribunalul Dolj, la Judecătoria Galaţi, la Tribunalul Vrancea (un dosar aflat la a treia rejudecare cu inculpaţii Bercea Gheorghe, Buză Constantin, Truş Emilia); la Tribunalul Galaţi (inculpaţi Zalevschi Vladimir, Stanciu Gheorghe), la Curtea de Apel Iaşi (14 inculpaţi trimişi în judecată pentru înşelăciune, dare de mită, complicitate la înşelăciune, între care Sveica Maricica Emilia, Strugariu Mihai, Trifan Vasile Tîrpan, Dragoş Radu, Bălan Cîrlan, Liviu Daniel, Tipurlea Dumitru, Caciuc Viorica Carmenica).

Salvarea acestor inculpaţi transmite un semnal care afectează Justiţia română, şi anume faptul că în România poţi face infracţiuni şi, dacă ai avocaţi buni şi poţi prelungi judecarea la instanţe, scapi de pedeapsă.

Articol semnat de Ondine Gherguț pentru Romania Liberă

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

O experiență profesională și umană specială
Am simțit că Supporting Investigative Journalism, prin structura lui de desfășurare, poate fi un moment care să certifice sau să pună sub semnul întrebării o investigație jurnalistică aflată în plină derulare. Iar convingerea de a merge mai departe cu anchete de presă vine de acum și din convingerea că încă mai există în Romania oameni, organizații sau proiecte care încurajează și susțin această regină a jurnalisticii: investigația. Mulțumesc!
Justin Gafiuc este jurnalist la Gazeta Sporturilor. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia "Mafia pariurilor"

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate