Register

Deconstrucția moțiunii de cenzură constructive Antonescu/Pîrvulescu

Dacă trece o moțiune, decizia finală privind persoana premierului nu a fost transferată parlamentului, așa cum se pretinde, ci conducerii partidelor – o sinistră aberație partitocratică.
I. Un detaliu greu de sesizat
Am revăzut știrea Digi24 privind avizarea proiectului de revizuire a Constituției de către Consiliul Legislativ. E acolo un fragment care începe așa ”Juriștii se leagă și de un detaliu destul de greu de sesizat…”. Aflăm apoi că pasajul de care s-au legat este cel privitor la așa numita ”moțiune de cenzură constructivă”, care ar arăta așa:

”Art.113.- (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Prin moţiunea de cenzură semnatarii propun o persoană drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, iar aceasta va fi însărcinată de către Preşedinte cu formarea noului Guvern în cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată.

(Moțiunea de cenzură, amendată (în bold) de proiectul de revizuire a Constituției)

Consiliul Legislativ cere reformularea pasajului nou introdus, cel cu ”însărcinarea” . Să fie acesta un detaliu, adică, după dicționar, un amănunt lipsit de importanță? Nu, nici vorbă. Autorii știrii par să considere că e doar o chestiune de stilistică, or vorbim aici de texte de lege, nu de beletristică. Rigoarea e o condiție absolut necesară, originalitatea, în schimb, nu. Iar problema este de fapt chiar mai gravă decât consideră juriștii parlamentului, așa cum o să arăt mai jos.

Consiliul Legislativ cere reformularea pasajului nou introdus, cel cu ”însărcinarea” . Să fie acesta un detaliu, adică, după dicționar, un amănunt lipsit de importanță? Nu, nici vorbă. Autorii știrii par să considere că e doar o chestiune de stilistică, or vorbim aici de texte de lege, nu de beletristică. Rigoarea e o condiție absolut necesară, originalitatea, în schimb, nu. Iar problema este de fapt chiar mai gravă decât consideră juriștii parlamentului, așa cum o să arăt mai jos.

II. O expresie imprecisă

Problema semnalată de Consiliul Legislativ este imprecizia expresiei respective; acest articol îi cere președintelui să exercite o anumită atribuție, dar este neclar care anume și cu ce efect. Constituția îi oferă președintelui două atribuții distincte, parte a procesului care duce la instalarea unui guvern. Prima este cea de desemnare a unui candidat la postul de premier, a doua este de numire a premierului/guvernului, după votul parlamentar de învestitură. Atenție la termeni: premierul este ”numit”, întrucât există un post pe care-l ocupă urmare a acestui act prezidențial; candidatul, în schimb, este doar ”desemnat”, are doar dreptul să ceară votul de învestitură parlamentului. Acestea fiind spuse, ce anume înseamnă exact ”[persoana] va fi însărcinată de către Preşedinte cu formarea noului guvern”? Expresia nu e explicată în constituție și e ambiguă. Va fi desemnată candidat la postul de prim-ministru, sau va fi numită direct în acest post?

În ce-l privește, Consiliul Legislativ nu pare să aibă o dilemă. Juriștii de acolo consideră intenția Comisiei exprimată în acest amendament este că președintele va exercita atribuția sa de desemnare a unui candidat la postul de prim-ministru; drept care solicită parlamentului să reformuleze articolul în acest fel. E o speculație pentru care au mult temei: conform constituției noastre președintele nu numește individual prim-ministrul, îl numește doar alături de guvernul învestit de parlament. Consilierii presupun în mod rezonabil că autorii acestui amendament n-au intenționat să creeze președintelui o atribuție distinctă de numire a prim-miniistrului, de vreme ce n-au enunțat-o alături de celelalte.

III. O moțiune de cenzură distructivă

Și atunci, de ce pretind eu că ar fi mai mult decât o problemă de formulare neclară – care ar fi oricum ceva serios, nu un ”detaliu” ? Ei bine, cum spuneam, acest pasaj a fost introdus explicit drept ”moțiune de cenzură constructivă”. Or, în interpretarea rezonabilă a Consiliului Legislativ… nu este așa ceva! Nu e decât altă prevedere ilogică, specie abundentă la revizuire. Scopul instrumentului sus-pomenit este eliminarea situației de interimat guvernamental și instabilitate politică după adoptarea unei moțiuni de cenzură. Prin definiția caracterului ei ”constructiv”, moțiunea asta unește într-un același act retragerea încrederii în guvernul în funcție și acordarea încrederii altui guvern, în persoana prim-ministrului. Verificați pur și simplu constituțiile unde apare acest instrument – ceea ce specialiștii lui pește prăjit din Comisia Antonescu/Forumul Pîrvulescu n-au fost capabili să facă – în Germania, Spania sau Ungaria: acolo președintele numește individual prim-ministrul, inclusiv la adoptarea unei moțiuni de cenzură, caz în care numește în fruntea guvernului persoana desemnată de semnatarii moțiunii. Repet, adoptarea moțiunii duce direct la numirea premierului, de asta-i spune ”constructivă”: obligă parlamentul să învestească alt guvern ca să-l dea jos pe cel aflat în funcție. Altfel, n-ar fi nicio diferență față de o moțiune de cenzură obișnuită.

Citește întregul articol aici

PROIECTE NAŢIONALE

 

 

Freedom House promovează cu eficiență valorile lumii libere
Un astfel de program adresat presei de investigații – un gen de presă ce luptă pentru a reduce răul de la nivelul unei societăți în cristalizare, cum este cea românească - a reconfirmat, pe de-o parte, existența dorinței de progres în presă, dar și, pe de altă parte, că Freedom House promovează, cu eficiență, valori specifice lumii libere, într-o țară în care, din ignoranță, sau din rea-credință, încă sunt marketabile valori anti-occidentale, îmbâcsite, expirate, menite a reduce din libertățile pe care le presupune democrația liberală globalizată.
Cerasel Cuteanu este jurnalist la GorjNews din Târgu Jiu. A câştigat premiul cel mare în cadrul proiectului „Supporting Investigative Journalism” pentru o investigaţie publicată în 2012: Marga a minţit când a spus că nu a luat bani publici “de pomană” de la UCB Târgu-Jiu

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate