Register

Evenimente

Combaterea fraudei în achiziţiile publice şi folosirea instrumentului confiscării extinse a averilor dobândite ilicit au fost principalele teme ale dezbaterii organizate de luni, 4 noiembrie 2013, de Expert Forum şi Freedom House România.

Laura Ştefan, moderatoarea întâlnirii de la Hotel Intercontinental la care au participat judecători, procurori şi jurnalişti, a arătat că pedepsele cu închisoarea nu sunt sunt suficiente și a subliniat importanţa confiscării banilor dobândiţi ilicit în combaterea crimei organizate și corupției.

Sistemul romanesc de achizitii publice, cu o valoare de peste 15 miliarde de euro, trebuie reformat de o manier radicala, mai ales la nivelul institutiilor responsabile respectiv al atributiilor acestora, au concluzionat participantii la seminarul Achizitii publice sustenabile pentru eficientizarea investitiilor in Romania organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) - transmite organizatia.

Cei prezenti - lideri ai actualei conduceri a ANRMAP, a UCVAP, a CNSC, a ANI, fosti presedinti ai ANRMAP, directori ai Agentiilor de Dezvoltare Regionala dar si experti olandezi in achizitii publice, au agreat asupra urmatoarelor concluzii strategice pe care Guvernul trebuie sa le aiba in vedere in continuare:

- Proiectul noii Directive Europene reprezinta o oportunitate pentru  evaluarea si amendarea cadrului legal (actualul cadru institutional)

Cel de-al cincilea seminar dedicat formării magistraţilor şi ofiţerilor operativi în combaterea fraudei în achiziţiile publice s-a desfăşurat la Slănic Moldova (judeţul Bacău) între 16 - 18 octombrie.  Având un pronunţat caracter interactiv, cu dezbaterea multor speţe concrete, acest eveniment a beneficiat de prezenţa judecătorului german Oliver Aldea şi a celor doi moderatori ai celor 14 seminarii, Laura Ştefan şi Sorin Fusea.

Europarlamentarul Monica Macovei a organizat pe 1 octombrie 2013, la Bruxelles, audierea publica “Achizitii publice: costurile pe care le platim din cauza coruptiei” si a lansat studiul “Identificarea si reducerea coruptiei in achizitiile publice in Uniunea Europeana“. Studiul a fost realizat la initiativa europarlamentarului, fiind ulterior solicitat de Comisia Europeana reprezentata prin OLAF, pe baza unui proiect pilot bugetat de Parlamentul European.

Între 18-20 septembrie 2013, la Gura Humorului, și între 23-25 septembrie 2013 la Piatra-Neamț s-au desfășurat încă două seminarii din cadrul proiectului dedicat combaterii criminalității din domeniul achizițiilor publice.
Ca și seminariile anterioare, evenimentele au reunit judecători de drept administrativ și penal, procurori, ofițeri operativi și experți în achiziții publice. Participanții au putut, astfel, să-și lărgească perspectiva asupra acestui domeniu deosebit de complex, care implică 13.000 de autorități contractante și o valoare totală de aproximativ 15% din PIB.

Au fost prezentate etapele derulării contractelor, de la inițierea acestora, evaluarea ofertelor, până la implementarea contractelor, punctele vulnerabile ale procesului, conflictele de interese, până la indicatorii de fraudă, metode de calcul al prejudiciului și metodologii de investigare a fraudelor din domeniul achizițiilor publice.
În cadrul conferinţei organizată de Freedom House România, oficialii români prezenți au încurajat utilizarea confiscării extinse pe o scară mai largă. Procurorul General Tiberiu Niţu a pus accentul pe necesitatea schimbării mentalităţii magistraților după adoptarea, anul trecut, a legislaţiei care permite această procedură. Infractorii preferă mai degrabă închisoarea decât confiscarea averii, a arătat Procurorul Şef DNA Laura Codruţa Kovesi. Monica Macovei, raportor al Parlamentului European, a explicat nevoia activării acestui instrument în contextul în care banii negri ai infractorilor, deşi aceştia sunt în închisoare, sunt folosiţi în continuare pentru producerea unor noi reţele de crimă organizată.
În perioada 8-10 septembrie, la Hotel Orizont, Predeal s-a desfășurat al doilea seminar de pregătire interdisciplinară pe tema concurenţei pentru magistraţii români, din cadrul programului Economie, Legislaţie şi Concurenţă: Pregătire Interdisciplinară pentru Magistraţi. La eveniment au participat magistraţi români, judecători şi procurori, membri ai grupului ţintă.
Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul Justiţie Civilă şi este implementat de Freedom House România în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Public, Consiliul Concurenţei, Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii şi Magistrats européens pour la démocratie et les libertés ( (MEDEL).

Un Ghid privind riscurile identificate în achiziţiile publice şi recomandări privind verificarea procedurilor de achiziţii a fost publicat în Monitorul Oficial la începutul lunii august. Ghidul a fost aprobat de ministerele Fondurilor Europene, Devoltării şi Administraţiei, Mediului, Economiei, Muncii şi Transporturilor.

Ghidul a identificat o serie de deficienţe şi a detaliat zece riscuri:

1. Reducerea nejustificată a termenelor ca urmare a publicării unui anunţ de intenţie

2. Alegerea unei proceduri accelerate de atribuire a contractului. Ghidul arată ca negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare poate fi realizată numai dacă există o justificare a situaţiei de urgenţă ce a impus reducerea termenelor, situaţie ce nu a fost generată de o acţiune sau inacţiune a autorităţii contractante.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-02-2019

Press release: a group of 25 NGOs are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case

Your Excellency,  As members of the civil society, we, a group of 25 Romanian and international NGOs that fight against corruption and organised crime, are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case on trafficking in minors.

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate