Register

Evenimente

Consiliul de Miniștri a votat în unanimitate astăzi propunerea Comisiei Europene privind accesul neîngrădit pe piața UE a vinurilor din Republica Moldova începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Comisia propusese liberalizarea completă a importurilor UE de vinuri moldovenești în 25 septembrie 2013. Cu 10 zile înainte, Federația Rusă impusese embargou pe vinurile din Republica Moldova într-o încercare de a convinge Chișinăul, prin măsuri de forță, să nu semneze Acordul de Asociere cu UE la Vilnius.


Într-o acțiune fără precedent, 92 dintre cei 111 de judecători ai instanței supreme a României au decis sesizarea Curții Constituționale privind modificările aduse în „marțea neagră” Codului Penal și reglementării conflictelor de interese.

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție atrag atenția asupra încălcării principiului constituțional al egalității în fața legii și, pe de altă parte, asupra nerespectării a două tratate internaționale semnate de România.

Exceptarea preşedintelui, deputaţilor şi senatorilor de la noțiunea de funcționar public și, implicit, imunitatea acestora față de infracțiunile prevăzute de Codul Penal pentru funcționarii publici, violează, în opinia judecătorilor Înaltei Curți, principiul egalității în fața legii și nediscriminării.


Pe lângă „superimunitea” parlamentarilor, o altă schimbare majoră a Codului Penal o reprezintă dezincriminarea de facto a conflictului de interese pentru orice decizie luată și pentru persoană - demnitar ori fiuncționar public - cu are putere de decizie în sectorul de stat. Laura Ștefan, de la Expert Forum, explică miza de miliarde de euro a acestei modifică cu impact cu impact uriaș în sfera achizițiilor publice.

(...) Putem spune că, în momentul de faţă, a fost dezincriminat conflictul de interese sau e prea mult?
Miercuri seară, 4 decembrie 2013, a avut loc prima întânire a „luptătorilor pentru libertate”. Inițiativa lui Ryan Crozier, de la eLiberare.com, a adus laolaltă persoane îngrijorate de traficul de ființe umane și persoane care luptă deja contra aceastei forme de sclavie modernă.

Idei noi, contacte, cunoaștere reciprocă, entuziasm și determinare, toate acestea au fost ingredientele celor două ore și jumătate cât a durat întânirea de debut a inițiativei. Reuniunile urmează să aibă loc lunar, iar cei ce vor să participe, să afle informații ori să se implice direct ca „luptători pentru libertate” pot afla amănunte pe pagina de facebook a inițiativei: https://www.facebook.com/eLiberare

Ewoud SAKKERSEwoud SAKKERSEwoud Sakkers, expert al Comisiei Europene, DG Competition, se alătură lui Valentin Mircea, fost vicepreședinte al Consiliului Concurenței în susținerea lucrărilor seminarului profesional pe tema Concurenței organizat de EurActiv Network, Mircea și Asociatii și Freedom House România, joi, 28 noiembrie.

Cu o experiență vastă în materie de concurență, Ewoud Sakkers este unul dintre autorii publicaţiei "Compliance Matters" editată de Comisia Europeana şi co-autor al lucrării "European Cartel Digest". 

În perioada 18-19 noiembrie s-a desfășurat ultimul seminar din programul Economie, Legislaţie şi Concurenţă: Pregătire Interdisciplinară pentru Magistraţi. La evenimentul desfăşurat la Hotel Orizont din Predeal au participat magistraţi români, judecători şi procurori, membri ai grupului ţintă.

Valentin MIRCEAValentin MIRCEAO mare companie a fost amendata cu o suma uriasa, 561 milioane euro, in luna martie 2013 pentru nerespectarea unei reguli de concurenta pe care si-a asumat-o in mod expres. Compania avea unul din cele mai complexe programe de conformare cu regulile de concurenta ("competition compliance") si totusi a gresit. Cum poate fi asigurata respectarea regulilor de concurenta si cum pot fi evitate sanctiunile considerabile aplicabile in situatia nerespectarii? Vestea buna este ca acest obiectiv poate fi realizat, pe baza unei abordari corecte.
Acesta este subiectul de maxima actualitate despre care va vorbi Valentin Mircea, fost vicepresedinte al Consiliului Concurentei, in cadrul unui seminar specializat organizat de EurActiv Network, Mircea si Asociatii, Freedom House Romania. 

În perioada 6-8 noiembrie 2013, în cadrul complexului Valea cu Pești (Vidraru, județul Argeș), a fost organizat cel de-al șaselea workshop operațional pe tema combaterii criminalității în domeniul achizițiilor publice. Activitățile s-au adresat în principal formării magistraţilor (procurori, judecători de drept penal și judecători de drept contencios-administritativ) şi ofiţerilor operativi delegați de către instituțiile partenere respectiv, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Public, Institutul Național al Magistraturii și Inspectoratul General al Poliției Române.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-02-2019

Press release: a group of 25 NGOs are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case

Your Excellency,  As members of the civil society, we, a group of 25 Romanian and international NGOs that fight against corruption and organised crime, are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case on trafficking in minors.

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate