Register

Evenimente

Între 13-15 iunie 2014 s-a desfășurat un nou seminar „Media și Justiție” din seria lansată de Inițiativa pentru o Justiție Curată.

Beneficiind de prezența unui procuror federal american și a unui purtător de cuvânt al unui parchet districtual, seminarul a dezbătut relația dintre procurori și jurnaliști, tensiunea dintre dreptul la informare, dreptul la un proces echitabil și nepericlitarea intereselor justiției. 

Cu doar trei luni în urmă, la începutul lui febuarie, când lansam raportul nostru anual “Costurile opţiunii non-Occident”, în care avertizam că în regiune se pregătesc alternative la modelul european ce vor găsi audienţă peste aşteptări, am fost luaţi drept alarmişti (sau autişti). N-a trecut mult şi vedem azi că inclusiv pentru România, miza anul acesta va fi “Est sau Vest”.

În 2013, cele 11 complete ale CNSC au soluționat 5.848 contestații. CNSC a avut 2.000 decizii în care a dispus admiterea  contestațiilor (34.90%) și 3.730 de decizii de respingere a contestațiilor (65.10%).

„Aceste cifre au în spate felul în care operatorii percep modul cum statul face afaceri publice, felul în care autoritățile încredințează banul public”, a declarat Silviu POPA, membru al Colegiului CNSC la prezentarea Raportului pe 2013. „Românii nu sunt contestatori de profesie, aceste cifre reprezintă punctele vulnerabile în domeniul achizițiilor publice.”

Aspectele constituționale ale instituției confiscării extinse au fost dezbătute în prezența domnului Tudorel Toader, judecător la Curtea Constituțională, în cadrul seminarului de la Timișoara, dedicat magistraților și ofițerilor de poliție judiciară.

Dario Scaletta, procuror anti-Mafia în cadrul Parchetului din Palermo, a împărtășit din experiența personală a combaterii Cosa Nostra

Cel de-al zecelea seminar dedicat magistraților și polițiștilor care combat frauda în achiziții desfășurat la Timișoara (2-4 aprilie 2014) a beneficiat de intervenția domnului Frédéric TEILLET, magistrat de legătură în cadrul ambasadei Franței, și prezența doamnei Kendra E. PACE, political officer, din partea ambasadei SUA. Seminarul a prilejuit și prezentarea platformei Dosare de Achiziții Publice”, realizată de Hotnews.ro și Freedom House România în cadrul proiectului „Combaterea Fraudei în Achizițiile Publice”.
Actele de modificare a noilor directive în domeniul achizițiilor publice adoptate de Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Expert Forum și Partnership for Social Development vor organiza videoconferința Măsuri anti-fraudă privitoare la achizițiile publice din Piața Unică a Uniunii Europene. Soluții legislative, instituționale și tehnice, vineri, 28 martie 2014, la Hotel Minerva, Strada Gen. Gheorghe Manu 2, București. Evenimentul va fi organizat concomitent în Croația (Zagreb) și se va asigura comunicarea video și audio a participanților. 

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-02-2019

Press release: a group of 25 NGOs are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case

Your Excellency,  As members of the civil society, we, a group of 25 Romanian and international NGOs that fight against corruption and organised crime, are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case on trafficking in minors.

 

 

Cei care au câștigat și-au confirmat mai târziu valoarea
Cei care au câştigat de-a lungul timpului şi-au confirmat mai târziu valoarea, dovedind că selecţia este făcută într-un mod foarte riguros. Pentru mine a însemnat un plus de credibilitate ca jurnalist.
Serinela Spătărelu este director al Ziare.com, laureat al premiului „Tânărul Jurnalist al Anului” în 2003

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate