Register

Jurnalista Sabina Fati a fost premiată de Radio Liberty pentru blogul „Pe Drumul Mătăsii”, un proiect Black Sea Trust for Regional Cooperation Trust, susținut Freedom House România și Europa Liberă. 

Juriul a apreciat postările Sabinei pentru „admirabilul lor spirit de observație” și „scriitura aleasă”, și „Pe Drumul Mătăsii” ca fiind și „un remarcabil blog de călătorii”.

Incidentele de ieri, 10 august 2014, în care mai mulți ziariști au fost agresați de susținătorii postului Antena 3, sunt un atentat la adresa libertății de exprimare, rod al unor campanii de inspirație totalitară, de instigare la ură și violență.

Desfășurate în disprețul legii, dar cu girul și ocrotirea unor membri ai Consiliului Național al Audiovizualului, campaniile de publicitate politică ilegală, violența de limbaj și amenințările proferate de câțiva realizatori ai emisiunilor Sinteza Zilei și În Gura Presei s-au transformat ieri în agresiuni fizice sub privirile nepăsătoare ale jandarmilor sau chiar cu complicitatea Jandarmeriei.

Solicităm Ministerului Administrației și Internelor să desfășoare o anchetă privind lipsa de reacție a Jandarmeriei față de agresarea jurnalistelor Ioana Moldoveanu (Vice.com), Mădălina Dicu (B1TV) și a ziaristului Cristian Dorombach (Realitatea TV).

Acum o săptămână, m-am întâlnit la Mănăstirea Bârsana, în colț de țară, prin Maramureș, cu Brândușa Armanca.

„Aprind o lumânare și pentru presă”, mi-a spus.

„La Vii sau la Morți?”, am întrebat.

S-a amuzat. Nu știu unde a aprins lumânarea, dar sunt sigur unde aș fi aprins-o eu.

Copleșiți de interese politice, economice, cu spectrul concedierilor deasupra capului, există (încă) jurnaliști care se încăpățânează să-și facă onorabil meseria. Și cred că sunt mai mulți decât am fi tentați să credem la prima vedere, sub bombardamentul masiv și toxic dinspre instituții influente și dinspre publicul dezamăgit.

Acum zece ani, când eram premiat la concursul Tânărul Jurnalist al Anului, presa era cu gâtul sub piciorul guvernării PSD.

Puține erau locurile în care se putea „evada” și am avut norocul să lucrez la unul dintre acestea – Capital.

Protestam faţă de decizia plenului Consiliului Superior al Magistraturii de a bloca accesul presei la dosarele penale şi civile aflate pe rolul instanţelor sau înregistrate la parchete.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a votat marţi, 6 mai 2014, proiectul de modificare a Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media.

CSM a decis să modifice acest ghid pentru a-l corela cu prevederile Noului Cod Penal şi ale Noului Cod de Procedură Penală. Modificările aduse ghidului reglementează comunicarea informaţiilor din dosarele aflate pe rolul instanţelor şi a parchetelor.

Only one in seven people live in countries where coverage of political news is robust, the safety of journalists is guaranteed, state intrusion in media affairs is minimal, and the press is not subject to onerous legal or economic pressures.

The year’s declines were driven by the desire of governments—particularly in authoritarian states or polarized political environments—to control news content, whether through the physical harassment of journalists covering protest movements or other sensitive news stories; restrictions on foreign reporters; or tightened constraints on online news outlets and social media. In addition, press freedom in a number of countries was threatened by private owners—especially those with close connections to governments or ruling parties—who altered editorial lines or dismissed key staff after acquiring previously independent outlets.

These factors were behind the majority of the status downgrades for 2013, including the shifts from Partly Free to Not Free in Libya, South Sudan, Turkey, Ukraine, and Zambia. Significant declines also occurred in the Central African Republic, Egypt, Greece, Jordan, Kenya, Montenegro, Mozambique, Tanzania, and Uganda.

Separately, influential authoritarian powers such as China and Russia continued to maintain a tight grip on locally based print and broadcast media, while also attempting to control the more independent views provided either in the blogosphere or by foreign news sources. Both countries introduced additional legal measures to penalize online speech in 2013. And while China focused on suppressing dissent on popular microblogging services and obstructing the foreign press, the Russian government closed RIA Novosti, a long-established news service, replacing it with an organization more openly under direct Kremlin control. Conditions in Eurasia remain bleak, with 97 percent of the region’s population living in Not Free media environments.


Read more:
Only 1 in 7 people live in a country with a 'free' press.

La începutul lui aprilie 2014 Ambasada SUA a premiat zece personalități feminine pentru curajul lor. Împreună cu Ana Blandiana, Laura Codruța Kövesi sau Lya Benjamin a fost distinsă și jurnalista Ondine Gherguț de la cotidianul Romania liberă, „un reporter de investigaţie excepţional care a demascat reţele infracţionale din politică şi serviciile de informaţii”, cum a argumentat la festivitate Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA.

Freedom House România și Expert Forum se alătură demersului organizaţiilor ne-guvernamentale care solicită Consiliului Superior al Magistraturii prelungirea perioadei de consultări pentru revizuirea Ghidului privind relaţia între justiţie şi mass-media.

În 27 februarie 2014, Freedom House România şi Expert Forum au cerut oficial Consiliului Superior al Magistraturii ca modificarea acestor reguli de comunicare să se realizeze transparent, cu consultarea celor interesaţi.
Am reamintit că regulile actuale (care urmează a fi revizuite după ce au intrat în vigoare a noile Coduri) au fost stabilite în cadrul unor consultări cu ONG-uri şi jurnalişti şi cu susţinerea partenerilor occidentali ai României – ambasadele Olandei şi Statelor Unite.

Semnatarii acestui demers solicită autorităților să investigheze de urgență amenințările și presiunile la adresa familiei directorului cotidianului „Telegrama” din Ploiești.

Constatăm cu îngrijorare înmulţirea cazurilor de presiuni şi ameninţare directă la adresa unor jurnalişti, mergând până la agresiuni fizice.

Semnatarii acestui demers doresc să condamne public decizia Consiliului Național al Audiovizualului de a sancționa cu suma record de 70.000 de lei postul B1TV pentru opiniile jurnalistului Robert Turcescu. Avertizăm asupra încercărilor repetate de a reduce la tăcere jurnaliștii români cu opinii diferite de cele ale puterii. Decizia CNA din 6 februarie 2014 reprezintă o încălcare a libertății de exprimare și o încercare de intimidare a presei.

„Vedem o tendință îngrijorătoare în prea multe părți ale Europei Centrale și de Est”, a declarat Secretarul de Stat John Kerry în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-02-2019

Press release: a group of 25 NGOs are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case

Your Excellency,  As members of the civil society, we, a group of 25 Romanian and international NGOs that fight against corruption and organised crime, are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case on trafficking in minors.

 

 

Presa română încă are resurse de a produce investigații relevante. E meritul ziariștilor.
Acest program mi-a arătat că, în pofida uriaşelor dificultăți cu care se confruntă, presa română încă are resurse de a produce investigații relevante şi de mare interes public. Sau poate ar trebui să spun că e mai degrabă meritul ziariştilor, decât al presei ca atare.
Liviu Avram, redactor șef adjunct al ziarului Adevărul, este trainer în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism derulat de Freedom House Romania

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate