Register

Conferința de închidere a proiectului „Combaterea traficului de minori"

Data de 4 martie 2015 a marcat încheierea proiectului „Combaterea traficului de minori”( „Action against Trafficking Minors. Increasing the efficiency of EU and EEA police force by implementing EU directives and norms in the field”) prin organizarea unei conferințe, care a avut loc la București și care a reunit reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor direct implicate în aria proiectului.

Proiectul derulat de către Reaching Out Romania, împreună cu Freedom House România, Fier Fryslân (Olanda) și Nest International (Danemarca), care a avut o durată de peste doi ani a fost finanțat de Comisia Europeană prin programul Daphne III (program care se ocupă de oferirea suportului specializat femeilor, tinerilor și victimelor violenței domestice, precum și de facilitarea accesului la justiție al victimelor violenței în diverse forme).

Participanții au fost reprezentanți ai Inspectoratului Principal al Poliției Române,  Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și  Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din sectoarele capitalei. De asemenea, au participat și reprezentanți ai ambasadelor Olandei, Danemarcei, Germaniei, Marii Britanii și Irlandei de Nord și ai ONG-urilor care activează în domeniu.

În cadrul conferinței s-a evidențiat amplitudinea problemei tratate, România fiind una dintre principalele țări de origine ale persoanelor traficate în Uniunea Europeană, iar Danemarca, respectiv Olanda reprezentând importante țări de destinație. În acest context, Iana Matei (Președinte Reaching Out Romania) a prezentat rezultatele și activitățile proiectului. Analizele SWOT și prezentarea situației aferente țărilor participante, care au stat la baza  ghidului pentru îmbunătățirea procedurilor și politicilor în cazurile de trafic elaborat în cadrul proiectului, au fost prezentate de Malene Muusholm (Director al Nest International), Ineke van Buren (Project Manager al Fier Fryslân) și Paul Acatrini (cercetător senior în cadrul Cult Market Research).  Ghidul Linii Directoare pentru Îmbunătățirea Procedurilor și Politicilor Aplicate în Combaterea Traficului de Minori. Prezentarea studiului bazat pe analizele SWOT elaborate în România, Danemarca și Olanda a fost descris de către autoarea acestuia, Ruxandra Stan (Expert asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii).

În a doua parte a conferinței a fost discutată viziunea autorităților și experților independenți asupra problemei, subiect abordat de Elena Tudor - director în cadrul Direcției Generale de Protecție a Drepturilor Copilului. Elena Tudor a încurajat continuarea eforturilor, asigurând că va facilita dialogul și acțiunile comune între instituțiile implicate în combaterea traficului de persoane.

Subcomisarul Adrian Strugariu - Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - a abordat problematica din punctul de vedere al Serviciului pentru Combaterea Traficului de Persoane, supunând atenției participanților situații reale cu care se confruntă autoritățile. În baza experienței sale de peste cinci ani în cadrul Serviciului dedicat combaterii traficului, el a subliniat faptul că lipsa camerelor speciale pentru audierea minorilor reprezintă o problemă considerabilă în desfășurarea investigațiilor. De asemenea, el a atras atenția asupra necesității rezolvării cazurilor în primele zile sau primele săptămâni din momentul traficării, întrucât, odată cu trecerea timpului, victimele devin „atașate” de traficanți și de alte fete, refuzând cooperarea cu poliția. Acest fapt scade substantial șansele de reintegrare a victimelor în societate. În plus, subcomisarul Strugariu menționează că, odată ce încheie investigația, nu există o monitorizare a evoluției cazului și a victimelor, astfel încât nu mai știe unde sunt acestea, uneori află că au fost retraficate, care au fost sentințele date traficanților, dacă au fost eliberați sau cercetați în libertate, dacă mai au contact cu victimele. „Cu excepția câtorva cazuri, puține victime sunt integrate social, ca societate suntem lipsiți de mijloacele necesare să furnizăm sprijin victimelor astfel încât să revină la siuația anterioară traficării, dacă nu perspectiva unei vieți mai bune”, a spus subcomisarul Adrian Strugariu.

Mărturiile acestuia au fost urmate de expunerea dimensiunii europene a problematicii, subiect abordat de lector universitar doctor Silvia Tăbușcă, expert și director al Centrului pentru Drepturile Omului și Migrație, Universitatea Româno-Americană. Ea a atras atenția asupra faptului că România nu oferă o protecție reală a victimelor pe parcursul procesului penal, în pofida faptului că cele mai multe cazuri de trafic de persoane și de investigații din spațiul Uniunii Europene se înregistrează în Romania. Acest lucru are drept urmare faptul că victimele nu își mai mențin în instanță declarațiile inițiale, iar astfel, deși numărul condamnărilor definitive e semnificativ, acesta rămâne scăzut în raport cu numărul mare de investigații. Silvia Tăbușcă a insistat că este important ca victimelor să li se acorde asistența necesară suficient de mult timp cât să poată ieși din sfera de influență a traficanților.  

Ambele paneluri au fost urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, participanții având ocazia să schimbe idei despre aspecte ce pot fi îmbunătățiteși să ofere feedback asupra recomandărilor elaborate în cadrul manualului. Conferința a atras atenția asupra nevoii de a întări cooperarea interinstituțională atât la nivel national, cât și european, implicând autorități, ONG-uri și alte părți interesate. 

Deși conferința a marcat încheierea proiectului, ea reprezintă în realitate un punct de plecare în implementarea noilor direcții și recomandări. Eforturile depuse în cadrul acestuia au fost apreciate de reprezentanții instituțiilor. Consorțiul și participanții au primit asigurarea Deputatului Claudia Boghicevici (membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Subcomisia pentru protecţia copilului) că va susține pe cât de mult posibil transpunerea legislativă a recomandărilor.

Ghidul Linii Directoare pentru Îmbunătățirea Procedurilor și Politicilor Aplicate în Combaterea Traficului de Minori. Prezentarea studiului bazat pe analizele SWOT elaborate în România, Danemarca și Olanda a fost publicat prin susținerea financiară a Konrad-Adenauer Stiftung, Rule of Law Program.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-01-2017

Societatea Civilă vs. Ordonanţele Iordache

Societatea Civilă vs. Ordonanţele Iordache

Organizațiile semnatare consideră inacceptabil ca acte normative de importanță deosebită cum sunt cele care privesc grațierea colectivă și modificările codurilor penale să fie elaborate în secret și promovate pe agenda Guvernului fără o consultare reală a societății românești, fără  a oferi posibilitatea societății civile, reprezentanților sistemului judiciar și tuturor celor care sunt în mod real interesați, de a-și exprima punctul de vedere. Aceste practici aruncă România înapoi în anii 90 și sunt incompatibile cu standardele unei țări care este membră UE.De altfel, acordarea unei grațieri colective prin intermediul unei ordonanțe de urgență este o acțiune fără precedent în istoria postdecembristă a României. Grațierile colective anterioare s-au făcut prin lege, după dezbateri parlamentare care oferă posibilitatea puterii și opoziției de a expune argumente pro și contra acestei măsuri, așa cum este firesc într-o democrație.

 

 

Gură de oxigen pentru jurnalismul de investigație
Jurnalismul de investigaţie e cu un picior în groapă. E aproape magic când fundaţii străine sau româneşti, cum a fost în cazul meu Freedom House, dau câte o gură de oxigen, vitală, care mai aprinde lumina prin pâcla românească presărată cu şmecheri, absurd şi corupţie. Rolul SIJ a fost să dea această gură de oxigen.
Mircea Opriș, ziarist la Jurnalul Național, autorul investigației Poluarea firmei Continental, este unul dintre laureații programului Supporting Investigative Journalism

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate