Register

Succesul ANI în cazul fostului sef al CJ Arges, discutat la seminarul de la Tg Mures

Seminarul privind combaterea fraudei în achiziții din 19-21 februarie 2014 s-a desfășurat pe fondul confirmării deciziei ANI în cazul conflictului de interese în care s-a aflat șeful CJ Argeș, Constantin Nicolescu – o premieră în justitia românească.

Mihai Fentzel, inspector de integritate, șef de serviciu în cadrul ANIMihai Fentzel, inspector de integritate, șef de serviciu în cadrul ANIAcest conflict de interese este un studiu de caz prezentat de domnul Mihai Fentzel, șef serviciu în cadrul ANI și dezbătut în cele opt seminarii desfășurate până acum. 

ANI s-a autosesizat în în 10.11.2010 în urma unui articol scris de un jurnalist de investigaţie.

A urmat o repartiţie aleatorie a dosarului către un inspector de integritate; acesta a realizat evaluarea preliminară, plecând de la declaraţia de avere şi de interese a șefului CJ Argeș, Constantin Nicolescu. 

A urmat informarea persoanei investigate, Constantin Nicolescu, şi extinderea evaluării asupra membrilor familiei. 

Pe de altă parte, inspectorul de integritate a analizat răspunsurile primite de la alte instituţii şi autorităţi relevante.

În urma acestei investigaţii, în 12.03.2011 inspectorul ANI a constatat existenţa unui conflict de interese, fals în declaraţii şi suspiciuni temeinice privind fapte asimilate infracţiunilor de corupţie.


În ceea ce priveşte conflictul de interese,
ANI a constatat că presedintele CJ Argeş a semnat 14 contracte de 280.000 euro atribuite de instituți subordonate consiliului județean condus de Constantin Nicolescu unor firme la care tot el era acţionar majoritar.

În ceea ce priveşte falsul în declaraţii
, ANI a arătat că în declaraţia de interese depusă în 2010, Constantin Nicolescu nu a declarat 18 contracte aflate în desfăşurare între compania domniei sale şi instituții subordinate CJ Argeş pe care îl conducea, iar în declaraţiile depuse între 2004-2010 nu şi-a declarat calitatea de acţionar la 11 companii private.

În legătură cu suspiciunile de corupţie, ANI a sesizat DNA față de opt contracte acordate în cadrul unor proceduri de achiziții publice la care au participat doar firmele în care Constantin Nicolescu deține sau a deținut calitatea de acționar.


Această investigaţie
a Agenției Naționale de Integritate a durat 132 de zile.

Prima instanţă care a judecat acest caz a fost Curtea de Apel Târgu Mureş, care i-a dat, în martie 2012, câştig de cauză lui Nicolescu.

În 11.02.2014, ÎCCJ a admis recursul declarat de ANI şi a anulat decizia Curţii de Apel Târgu Mureş, o decizie definitivă potrivit căreia Constantin Nicolescu a fost declarat în conflict de interese.

În 24.02.2014, prefectul de Argeș a emis ordinul de revocare a lui Constantin Nicolescu din funcția de președinte al Consiliului Județean – o premieră în România.

Articol integral

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

07-09-2017

Comunicat – Expert Forum, Centrul Român de Politici Europene și Expert Forum trag un semnal de alarmă privind acțiunea Ministerului Energiei pentru demiterea Oanei Truță

Organizațiile semnatare trag un semnal de alarmă privind acțiunea Ministerului Energiei pentru demiterea Oanei Truță, reprezentantul acționarului minoritar Fondul Proprietatea din Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Acest lucru este fără precedent chiar în istoria tulbure a companiei, unde Fondul Proprietatea, reprezentat prin doamna Truță, a fost în permanență un oponent vocal al contractelor dubioase cu ”băieții deștepți”. Prin aceste contracte a avut de pierdut nu doar acționarul minoritar, ci și statul a fost păgubit anual cu cca 200 de milioane de euro numai în 2007-2011.

 

 

Informații aduse din întuneric la lumină
Pentru mine, acordarea acestui premiu de către Freedom House reprezintă o asumare publică a acestei renumite entități non-guvernamentale a importanței aspectelor aduse din întuneric la lumină în legătură cu modul cum familia liderului (tânăr) celui mai puternic partid politic din România are contracte de zeci de milioane de euro cu statul, precum și a asocierii cu oameni de afaceri cunoscuți prin apropierea lor de șeful statului și de soțul pretendentei la șefia principalului partid de opoziție.
Daniel Befu este jurnalist la România Liberă. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului "Supporting Investigative Journalism" pentru investigația Traseul banilor publici spre conturile familiei Ponta.

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate