Register

Haos cu PREMEDITARE

Guvernul a anunțat că noile Coduri - Penal și de Procedură Penală - vor intra în vigoare sâmbătă, 1 februarie 2014, fără a fi adoptată o Ordonanța de Urgență de corectare a unor grave probleme asupra cărora avertizaseră din timp DNA, DIICOT și ÎCCJ.
Aceleaşi avertismente au fost reţinute şi în ultimul Raport MCV”, declara pentru Evenimentul zilei Cristina Guseth, director Freedom House România, înaintea ședinței de guvern care mai putea remedia situația. 

„Aşteptăm, aşadar, manifestarea voinţei politice de a corecta aceste probleme cât mai este timp.
Altfel, totul riscă să arate mai degrabă a haos planificat, cu consecinţe grave asupra investigaţiilor în curs, cu sentinţe diferite în speţe similare, în funcţie de interpretarea judecătorilor, şi, prin urmare, deteriorarea încrederii publicului în Justiţie.

Am organizat mai multe dezbateri despre noile Coduri, la care au participat peste 150 de magistraţi - procurori, judecători de la Înalta Curte, de la Curţile de Apel. A reieşit clar că nu interpretau la fel aplicarea legii celei mai favorabile, de exemplu.

Preşedinta Înaltei Curţi, doamna Livia Stanciu, a cerut o Ordonanţă de Urgenţă care să clarifice problemele semnalate.

DNA şi DIICOT au semnalat guvernului, încă din noiembrie 2013, mai multe prevederi din noile Coduri care le pot bloca investigaţiile în cazuri de mare corupţie şi de crimă organizată şi au cerut îndreptarea lor prin OUG”, a arătat directorul Freedom House România.


"Dacă textele intră în vigoare chiar şi o singură zi, dezastrele produse în sistemul de justiţie penală vor fi ireparabile, anulânduse practic munca unui întreg sistem judiciar", a declarat expertul anticorupție Laura Ștefan, de la Expert Forum. Doamna Ștefan a publicat recent o analiză a consecințelor intrării în vigoare a noilor Coduri, neamendate prin OUG, sâmbătă, 1 februarie. 

Laura STEFAN - O săptămână până la dezastru


Amănunte în articolul din Evenimentul Zilei: Guvernul nu a anulat cadourile pentru infractori din Codurile penale.

PROIECTE NAŢIONALE

WATCHDOG

19-02-2019

Press release: a group of 25 NGOs are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case

Your Excellency,  As members of the civil society, we, a group of 25 Romanian and international NGOs that fight against corruption and organised crime, are acting together in order to bring into the international community’s attention the Țandarei case on trafficking in minors.

 

 

O experiență profesională și umană specială
Am simțit că Supporting Investigative Journalism, prin structura lui de desfășurare, poate fi un moment care să certifice sau să pună sub semnul întrebării o investigație jurnalistică aflată în plină derulare. Iar convingerea de a merge mai departe cu anchete de presă vine de acum și din convingerea că încă mai există în Romania oameni, organizații sau proiecte care încurajează și susțin această regină a jurnalisticii: investigația. Mulțumesc!
Justin Gafiuc este jurnalist la Gazeta Sporturilor. A câștigat premiul cel mare în cadrul proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia "Mafia pariurilor"

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate