Register

 


„And now… Christine... ăăă... Ad ...ăăă ... Adbai, Uaslui City” - Cristina HURDUBAIA, laureata TJA in 1998, anuntata de ambasadorul Rosapepe

Aveam 21 de ani, și când am fost anunțată la telefon că mă aflu printre cei zece finaliști ai concursului Tânărul Jurnalist al Anului (prima ediție - 1998) am crezut că e o glumă făcută de o colegă, singura care știa că am trimis reportajul la Freedom House România.

A fost primul premiu din cariera mea de jurnalist din cele peste zece luate de-a lungul a aproape 20 de ani de presă.

Și primul pas în evoluția mea ca jurnalist, pentru că după o lună m-am mutat de la Monitorul de Vaslui la Monitorul de Iași, considerat atunci etalonul presei din provincie. 


Bucureștiul m-a speriat.

Când am venit să îmi ridic premiul, am jurat că a doua oară nu mai calc pe aici, însă, viața m-a adus singură în Capitală, fără să-mi propun vreodată asta.

La gala de premiere (fiind și cea mai mică, din ce îmi amintesc, ca vârstă), când mi-a venit rândul, toată lumea - inclusiv Iosif Sava care era prezent acolo - a râs cu hohote.

Ambasadorul SUA de atunci, James Rosapepe, cel care mi-a înmânat premiul, s-a chinuit câteva minute până a reușit să pronunțe cumva numele meu.

A ieșit cam așa:

And now … Christine ... ăăă ... Ad ...ăăă ...Ad ...ăăă ... Adbai, „Uaslui City!”


De atunci au trecut – Sfinte - 17 ani. 


Mulțumesc, Freedom House România!


Reportaj incomod despre lumea halatelor albe
 

În spital?
Doamne, e balamuc curat!

de Cristina HURDUBAIA
Monitorul de Vaslui
Luni, 7 iulie 1997 

(...) Ferice de cei ce nu au ajuns la spital zilele trecute. De la intrare simți un miros care îți întoarce stomacul pe dos. 

„E de la Morgă, de unde să fie? Li s-au stricat frigiderele și sunt trei morți pe care nu i-a mai luat nimeni de aici.” (...)

Tot la parter, lângă Morgă, se află... bucătăria.

Oricum mirosul „preparatelor” din oalele imense nu se mai distinge de cel al cadavrelor aflate, de acum, în putrefacție.”

PROIECTE NAŢIONALE

Tânărul Jurnalist al Anului

Concursul „Tânărul Jurnalist al Anului" a fost iniţiat în 1998, cu sprijinul Edipresse AS Romania şi al sponsorului fondator - Vodafone Romania. Este un proiect adresat ziariștilor de presă scrisă până în 35 ani. Vlad Mixich (HotNews.ro), Petrișor Obae (paginademedia.ro), Cristian Ghinea (Dilema VecheCRPE), Cristina HurdubaiaGabriela Lupu (România liberă), Silvia Vrînceanu (Ziarul de Vrancea), Daniel Befu, Liviu Iolu (Adevărul), Andrei Luca Popescu (Gândul.info), Serinela Spătărelu (Ziare.com), criticul de teatru Cristina Modreanu și publicistul Cristian Pătrășconiu sunt printre laureații edițiilor anterioare.

LAUREAŢI

Vezi castigatorii editiilor anterioare

Fiind un premiu pentru tineri, s-a acordat o atenţie deosebită în alegerea membrilor juriului, a acelor oameni capabili să recunoască valoarea. Din convingerea că reputația și credibilitatea acestui concurs este dată de oamenii care îl girează, componența juriilor a ramas în mare parte aceeași de-a lungul timpului.

Jurnalismul devine tragic abia când nu mai găseşti sensul luptei cu morile de vânt
Jurnalismul devine tragic abia când reporterul nu mai găseşte sensul luptei cu morile de vânt - publicul nu merită, nu se poate schimba nimic, sunt toţi o apă şi-un pământ. Timp de o lună, însă, am intrat în joc, am regăsit sensul, am muncit ca un câine şi a ieşit ceva mişto.
Vlad Ursulean de la România Liberă este unul dintre laureații proiectului Supporting Investigative Journalism pentru investigaţia Cutremurele şi clădirile care le aşteaptă

Freedom House România este o organizaţie non-profit, nepărtinică, ce promovează demnitatea umană, libertatea, egalitatea şi democraţia. Freedom House și-a câștigat un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept şi al bunei guvernări.

Libertatea este posibilă numai într-un sistem politic democratic ce garantează diversitatea opiniilor, libertatea de expresie, dreptul la liberă informare, libera asociere și credința, protecţia și respectarea drepturilor minorităţilor.

Freedom House România sprijină inițiativele civice non-violente din societățile în care libertatea este refuzată sau amenințată și contestă orice idei și inițiative care contravin dreptului de a fi liber al fiecărui om.

Freedom House în imagini

copyright © 2013 Freedom House | Toate drepturile rezervate